Proştii, hoţii şi vardiştii

După demonstraţiile unei lumi care vrea să respire, a venit refluxul. Poate chiar refularea

Pentru dl Ţiriac, care între hoţi şi proşti îi alege pe hoţi, o întrebare simplă, de prost: oare ce s-ar face hoţii fără proşti? Ar trebui, Doamne păzeşte!, să pună mâna să muncească. Sfârşitul lumii! Ieşirile în stradă de felul celei din Piaţa Victoriei, pentru cine se face că nu pricepe, se întâmplă tocmai pentru că, la un moment dat, între hoţi şi proşti se taie orice punte socială. Aceea nu a fost o ieşire cu bilet de voie, acelea sunt pentru revendicări salariale, politice, etnice ş.a.m.d. Acolo e mereu loc de negociere. Problema cu hoţia atotstăpânitoare e că nimeni nu se mai poate înţelege cu ea. Tocmai pentru că hoţii nu-i mai văd pe proşti ca oameni, ci ca unelte de producţie, de vot, de aprobat tacit nenorociri. Proştii, în viziunea hoţilor, sunt un fel de animale care trag la jug şi la sfârşitul zilei primesc un pic de tot din ce-au arat pentru stăpâni, fiindu-le datoare cu o privire bovin recunoscătoare. Evident că n-ar trebui să aibă drept la opinie, ce dobitoc de tracţiune ar avea? Şi pentru cei care totuşi aleg să strige că aşa nu se mai poate, observaţi cât de condescendent acceptă, cu un oftat, taţii hoţilor că, da, deh, ce să-i faci?, „dreptul la opinie e garantat în Constituţie”. Dar dacă e aşa, de ce trebuie, mereu, mereu, adus scrâşnit în discuţie ca un corn de bivol care le stă în gât şi în calea digestiei ca unui boa? Proştii şi hoţii, destinul nostru african. Veste proastă: de când hoţii s-au obrăznicit de tot, din ce în ce mai mulţi proști ţin cu vardiştii. Categoria de care preferă să uite milionarii.

„Între hoţ şi prost, prefer hoţul. După hoţ mai rămâne ceva”, a spus celebrul purtător de mustaţă. Păi, ia să ne uităm la România asta care tot primeşte lecţii despre lume şi viaţă şi să vedem ce a rămas după 27 de ani de hoţie! Să vedem ce au lăsat hoţii în urmă. Cu ce ne-am ales de pe urma lor (şi a prostiei noastre). Vă place, domnule Ţiriac? E bine?

Celălalt obraz. Cel care roşeşte

Leo Grozavu s-a plâns că upercutul său în bărbia lui Golofca a fost prea mediatizat, că el, omul şi antrenorul, a fost tratat ca un criminal. Şi-a cerut scuze, şi-a dat demisia. Corect. Dar nu-i place cum se perpetuează povestea. Corect iar. Merită o explicaţie. Iat-o: povestea nu mai e doar a lui. E şi a clubului, care îl menţine în post în ciuda unui elementar bun-simţ, şi a ţării ăsteia, care nu a ieşit, în parte, din Evul Mediu. Un asemenea gest nu-i mai aparţine. El rezonează rău în mintea a mii de adulţi, de şefi, de profesori, de patroni care, involuntar, primesc public girul corecţiilor fizice. Leo a recunoscut prejudiciul de imagine, dar partea asta n-a fost auzită. Dovadă că el nu mai este stăpânul propriei cauze. Iată ce monştri poate naşte incapacitatea de control, despre care unii zic că, la el, e recurentă. Dar tot el putea face mai multe lucruri care să îl readucă în zilele noastre. Întâi, să refuze să mai antreneze o vreme, cel puţin nu la Botoşani. Să urmeze o consiliere psihologică. Şi apoi, în parteneriat cu clubul, să meargă în şcolile şi asociaţiile de antrenori pentru a vorbi despre cum NU, deci NU trebuie să foloseşti violenţa, nici fizică, nici verbală. Pentru că, mâine, un copil poate fi bătut pentru că aşa a văzut tat’su la televizor că se face.

Teoria gen(i)ului

De la Leo la Leon. Dănăilă. Nicio legătură? Sau poate că e ceva în aerul ăsta de primăvară cu hachiţe. O fi presiunea. O fi tensiunea. O fi ceva. Stimabilul profesor, scos din gândurile sale de PNL şi aruncat în calea lupilor cu microfon, a declarat la Digi24 că „un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi”. Probabil că ideea de adopţie s-a pierdut pe undeva, prin prea multă minte, unde se ştie că e şi mult din contrariul ei. Dar să privim ştiinţific, cum i-ar plăcea, sper, venerabilului. Logica, drăguţa, ne spune că un heterosexual poate face la fel. Ba mai mult, poate să-i şi vândă pe cei din producţia proprie pe te miri ce. Istoria, pârdalnica, ne zice că multe populaţii au furat pruncii altor etnii ca să-i implanteze în cămine de familii drepte în sens biblic (vezi trauma australiană). În rest, e OK. Doar femeile să nu devină chirurgi. Şi să nu conducă avioane. Şi să nu mai şofeze, că nu sunt bune. Las’ că suntem noi buni. Buni creştini. Cu cruciuliţele înşirate la oglinda retrovizoare şi cu cârdurile de Iisuşi zăngănind unii de alţii la câte o frână şi înfiorându-se la slobozenia de înjurături. Din ălea de nu uită pe nimeni din familiile hetero. Înjurături ecumenice.

Uite aşa, din ultimele spuse şi făcute ale unor oameni reprezentativi în domeniul lor ne-am convins că suntem pe drumul cel bun. Ăla de ne întoarce-n peşteră.