Cu dinţii şi cu unghiile
A început. Şi s-ar putea termina pentru mulţi foarte repede

Steaua n-a făcut nimic definitiv cu victoria asta. Demonii rămân. Mârâielile patron-antrenor au continuat şi după cel mai mare succes din 2017. Slăbiciunile, neînţelegerile fundamentale nu se sparg la primul val. După amărăciuni, suspiciuni, acuzaţii interne şi damf greu de vodcă, imaginea Bizonului prăbuşit la final, ca un om căruia i s-a ridicat un chintal de pe inimă, spune enorm despre cât cară tipii ăia în cârcă. Steaua nu e, nici pe departe, campioană. Dar, şi aici e deja o spargere în norii ei, începe să fie. Pe Arena Naţională, o singură echipă a pariat totul pe victorie, tocmai cea mai buşită emoţional şi structural. A presat, a alergat nebun, a luat aerul adversarei şi a împins până când ceva s-a crăpat de partea cealaltă. CFR, altfel o bucurie a acestui sezon, a căzut într-o admiraţie de sine păguboasă. Călcâiul lui Păun peste Bălaşa nu are egal decât în ratarea lui de Gâgă în faţa lui Niţă, în vreme ce, dincolo, până şi Alibec a cărat pianul. Steaua a arătat duminică măcar un lucru: acest titlu nu va cădea pară mălăiaţă. Va trebui căutat, provocat, sechestrat. Artiştii vor primi doar premiul de consolare. „Adiţă”, diminutivul cu care Miriuţă îşi mângâie visătorul atacant, e avertizat.
Fericiţi în faţa unui platou plin de promisiuni, am omis cu toţii un posibil efect pervers al acestui play-off strâns. Acela al anihilării reciproce. Punctele puţine diferenţă între combatante tind să ucidă cheful de a risca. S-a văzut la Astra-Craiova. Există şi o înclinare naturală a oricărei echipe la (re)start de a lua măsura oponentei, de a amâna un pic decolarea. Or, în cazul acestui minicampionat nu e vreme de pierdut! Neapăsând total pentru victorie, cedând meciul în repriza a doua şi aşteptând zadarnic la cotitură, CFR a pierdut multe dintre şansele la titlu. Şi asta încă de la primul joc! Sigur, se mai pot întâmpla tot felul de neîntâmplate. Însă succesul va migra, uşor, uşor, către cei care vor veni către el, nu spre aceia care îl aşteaptă în poarta casei.
Play-off-ul e altă lume, nu mai e de ajuns să te aperi şi să aştepţi greşeala adversarului. Cine loveşte primul e cel mai probabil să rămână în picioare la final. Aici e marele merit al unui astfel de sistem. Exceptând situaţii absolut ciudate, nu mai poţi pierde titlul cu Pandurii, ASA sau Timişoara. Eventual, în play-off, începi cu negrele, ca la şah. Dar cu atât mai mult trebuie să ai iniţiativa. Altfel, adio! Aşa văzând situaţia, mi se pare simpatic cum mulţi se înghesuie să o laude pe CFR după 0-2. Iată cum o înfrângere poate deveni dublă.