Treceţi pe suc!

S-a pierdut ceva. E secretul lui ăla micu' cu nume de circar. Şi e pe toate televizoarele

Messi e enervant. Dar aşa erau şi Cruyff, Merckx, Spitz (Mark, nu ăla cu care trag fotbaliştii). Aşa sunt toţi cei foarte buni, care mai au şi tupeul să reziste la vârf. Absolutul lor ne sufocă. Instalarea excelenţei e percepută ca o dictatură. Incapacitatea lor de a nu obosi fundamental ne bulversează. Nu pricepem. Nu sunt şi ei oameni, ce naiba? Nu se satură? Nu le vine să renunţe? Nu mai stau şi ei cu ochii în stele? Nu. Stelele lor sunt înăuntru şi asta îi hipnotizează dincolo de spaţiu şi timp. Aceşti oameni nu sunt uriaşi prin muncă sau talent, ci printr-un soi de modificare genetică a spiritului. Nu îmbătrânesc. Păstrează un entuziasm supranatural. Sunt nişte copii în faţa cărora lumea e o nesfârşită mină de diamante. Singura lor teamă e că nu le vor putea scoate la lumină pe toate. E o fascinantă disperare.

Spun asta cu gândul la două entităţi aflate la răscruce, care nu găsesc drumul. Steaua e o echipă rătăcită din cauza propriei construcţii bine negociate financiar. Nimic nu se leagă pentru că a fost pierdută o legătură subtilă a întregului. Acolo nu mai există entuziasm. Nu mai zic de cauze, că se ştiu. Dar indiferent de ele, scufundarea în lehamite e vina fiecăruia. Oamenii aceia cu salarii peste normă sunt aşa de profesionişti că au uitat să mai fie şi amatori, de fotbal. De ce săracii de la ASA sau Pandurii, ori Craiova sau chiar Dinamo, arată altfel? Pentru că nu se iau chiar aşa de în serios. Asta are şi părţi rele. Dar până la urmă salvează. La Steaua se bea. Acolo sunt oameni mari, trecuţi prin multe, ca în filmele cu cowboy în care la două-trei vorbe se dădea pe gât un whisky, dovadă de bărbăţie. Poate că ar trebui să treacă pe suc. Nu de alta, dar ca să-şi aducă aminte de copilărie, când mingea era o iubită, nu o impresară.
La cei cu tricolor e un caz de negăsire. Şi acolo sunt un ştaif, o responsabilitate în faţa unui meci ca un ultimatum. Prezentarea lotului făcută de Daum a fost profi. După care, dincolo de tactică, emoţie, imn, va trebui găsit fotbalul, tot el. Există percepţia greşită că la Cluj putem pierde totul. De fapt e invers, nu mai e nimic de pierdut. E, în schimb, de recâştigat joaca din interior. Ca pe vremea când te aplaudau doar vecinii şi se minunau: „Băi, ăsta o să ajungă cineva!”. Păi, da, fiecare trebuie să-şi aducă toate maidanele cu el. E singurul cer în care se poate întâlni cu Messi fără să-i ceară un autograf.