Nevoile şi neam(ţ)ul

Am început Euro cu speranţă şi l-am terminat cu scandal. Am început Mondialul cu scandal şi asta e o speranţă

Când i-au văzut faţa pe prima pagină a ziarului au zâmbit şi au clătinat din cap. Aşa au aflat câţiva vorbitori de limbă germană din Turului Sibiului despre instalarea lui Daum la naţională. N-au prea înţeles de ce el, plus că prostiile pe care le face un om în viaţă mor greu. Pentru ei Daum era plecat din prim-plan, să-l readuci e ca şi cum ai pune pe stradă o maşină din colecţia lui Ţiriac. Simpatică, dar arătând bizar printre celelalte. Apoi au aflat cum venirea neamţului e văzută aici de unii ca o trădare de ţară. Boicotul. Atacurile. Vrajba dintre pălăţele. Atunci chiar că nu au mai priceput nimic. A fost ca şi cum aş fi vorbit în chineză. Am trăit senzaţia bizară pe care o au românii în Japonia încercând să le explice ce înseamnă a fura, ei nu au termen pentru aşa ceva. Aşa şi cu ăştialalţi. Le era peste puteri să descifreze bazarul oriental din fotbalul nostru şi felul acesta de a primi un selecţioner. Au dat din umeri şi au schimbat subiectul. Noi, românii, nu mai suntem de mult un subiect. Pentru lumea largă, de fapt, nu suntem.

Un vers celebru spune despre specia umană că se va distra până va muri de râs. La propriu. Dar niciodată nu eşti condamnat fără recurs. Şi până la urmă ruşinea de la Euro nu va fi oblojită cu miştouri zilnice la TV, acolo unde unii spun în aceeaşi frază că suntem zob, dar că în acelaşi timp trebuie să continuăm cu ceea ce s-a făcut până acum. Hohote triste. Afirmarea cu seninătate a unui lucru şi imediat a contrariului e sindromul unei lumi rătăcite moral şi mental. Una îmbătrânită în propriile moravuri trăind cu frica a orice e mai departe de propria epidermă. Dar iată şi o lume nouă care dă semne că vrea altceva. Antrenorii tineri, Dică, Bratu, şi-au deschis ochii şi urechile la discursul lui Daum şi au zis că vor să înveţe. E o speranţă.

Sigur că noi aşteptăm rezultate de la neamţ, e firesc. Poate că nu vor veni şi vor cădea capete, e normal. Dar poate că singura victorie sigură a lui ar fi să mai schimbe un pic urechismul nostru. Cum a făcut-o şi Neubert un timp sau Zenga la vremea lui. Sau românii-străini care au venit de afară cu idei şi sistem, Reghecampf, Gâlcă. Ce e, de fapt, un străin? Nu există aşa ceva. Becali e conaţional cu Trump, iar un şofer de TIR român vorbeşte pe aceeaşi limbă cu unul german seara la o bere, după o zi grea de muncă. Străinii sunt monştri doar în mintea care sforăie. Ce-ar fi să încetăm să ne mai apărăm nevoile? Nu se va răsuci nimeni în mormânt la Cozia.