Ce-am fost şi ce n-am ajuns

Naţionala s-a născut în meciul cu Franţa. Acum trebuie să înveţe să respire

„În fiecare zi mă gândesc unde am ajuns şi ce am realizat”. Da, şi eu mă gândesc unde a ajuns şi ce a realizat. Să vedem dacă ne iese acelaşi rezultat sau e ca la adunările de pe spatele tricolorilor.

Nicolae (fost Nicuşor) Stanciu e un excelent comunicator. A fost cu atât mai locvace la trezirea de după Franţa cu cât tocmai se plimbase pe sub zidurile castelului de la Chantilly care mustesc de istorie precum bureţii de apa de pe stadioanele inundate ale patriei. Minunate imagini! Cele de la Chateau, vreau să zic. Băieţi în trening, telefoane mobile şi poveşti cu Ludovic al XIV-lea. Creme chantilly.

Ne-a plăcut România vineri. Şi de atunci ne place din ce în ce mai mult, pe măsură ce ruşii, englezii, polonezii sau nord-irlandezii ne predau lecţii de bună purtare pe pavajele sudului Franţei. După culorile şi corurile înfrăţite de pe Stade de France a curs roşul aprins al sângelui prostiei.

Am câştigat trei puncte în clasamentul pe naţiuni, cu speranţa că va băga cineva de seamă. Europa moare de grija britanicilor, polonezii sunt mereu băgaţi în seamă, poftiţi şi curăţaţi după ei acum!

Dar noi avem alte lupte. Şi una ar fi aceea de a ne construi un orizont. Deocamdată pare că nu vedem dincolo de vârful bocancilor. Stanciu zice că va avea ce să le povestească alor săi copii. Dacă e să ne luăm după performanţele de până acum, tot ce putem spera e că pot adormi repede. Mijlocaşul marcator nu mai vrea să fie comparat cu Hagi sau Mutu, dar atunci de ce a acceptat numărul 10? Mai bine i-l lăsa lui Alibec, acest Gignac al nostru.

Nu, dacă e să ne pretindem băieţi mari atunci trebuie să ne asumăm ceea ce destinul ne-a pus în cârcă. Stanciu, şi nu doar el, are o şansă de aur. Să arate că e bun, matur, adecvat şi adaptat la fotbalul mare. Pe el şi ai lui ţara i-a aplaudat după înfrângerea cu Franţa. Cu Elveţia „mândria şi onoarea de a reprezenta milioane” are un nume: victorie. Nu cerşeala unui amărât de punct.

Înapoi la Chantilly. În orele libere, băieţii ar putea să-şi pună pe laptop filmul „Vatel”. Cu Depardieu, Tim Roth şi Uma Thurman. E cu acţiune şi se petrece în castelul pe care tocmai l-au vizitat. Acolo, între politică şi politeţuri, se joacă un fel de meci în care numărul 10 al echipei e un geniu al bucătăriei.
Un „grand chef”, la vremea aceea la fel de valoros ca un Maradona. Vor înţelege ce înseamnă să-ţi dai viaţa pentru victorie. Şi cum e să iubeşti până la ultima suflare. Cu dragoste, înainte! z