Ferma de struţi

Nu e nicio diferenţă conceptuală între dezinfectanţii din spitale şi infectanţii din venele sportului. Aceiaşi hoţi care jefuiesc în timpul lungului şi vinovatului nostru somn

Vestea cu Bute a picat ca o cană cu apă rece peste ochi la deşteptare. Tocmai când Elena Udrea petrecea încă o zi epică la tribunal în procesul care poartă numele boxerului. Iar CIO scotea din sertar încă 23 de teste pozitive post-Londra. E ca o fugă după criminali, ani zile după WW2. Doar că noi, românii, suntem întârziaţi cu o conflagraţie. Ne comportăm ca nişte mondeni în grădinile Parisului din 1914 în vreme ce pe Marna soldaţii sunt îngropaţi de vii.

A, B, C, Dopaj
Reacţia lui Lucian e clasică. Nu ştiu nimic, n-am făcut nimic. Sunt aproape 20 de ani de când auzim aceeaşi melodie, pe diferite voci. Dar noi, aici, tindem să credem orice pentru că nu am înţeles nimic. Nu pricepem că oamenii s-au obişnuit să mintă precum respiră mizând pe memoria scurtă a mulţimii şi pentru că în sportul postmodern poţi performa inclusiv în cinism.

Lance Armstrong a minţit gros vreme de un deceniu şi jumătate, apoi, de când a fost prins, nu încetează să ne povestească despre cum a minţit el cu practic aceeaşi seninătate. Bute spune că a făcut nu ştiu câte controale. Egal cu zero! Armstrong n-a picat la nici un test antidoping. A picat procesul în care toţi oamenii lui l-au lăsat în off-side – atenţie, Lucian! Putea Bute să aibă alt discurs? Da, şi poate chiar are altul, în franceză. Ăsta a fost discursul în limba română.

Albă ca Zăpada, colţ cu Moş Crăciun
Pentru că la noi ţine. De când a ieşit la iveală cazul testului lui pozitiv reacţiile au revelat un curcubeu al naivităţii. Unii or fi fost maliţioşi, dar cine mai ştie? În orice caz, ideea e că „nu se poate, dom’le!”. Lucian, băiat cuminte, nu putea face o asemenea prostie. Ceva e în neregulă. Nu, e clar nevinovat. Simpaticul de Doroftei a fost de o vehemenţă suspectă: „Nu cred că e posibil aşa ceva”. Evident.

„Probabil e o greşeală”. Clar! „Nu se joacă nimeni cu asta, nici medicii, nimeni”: Pe bune?!! „Eu nu am luat niciodată aşa ceva”. Nu ne îndoim. „Eu nu luam nici măcar vitamina C”. Foarte rău, nu e interzisă. „Cred că la proba B se va dovedi că e o greşeală”. Mi-e teamă că da, dar nu a laboratorului… Nu te poţi supăra pe Moşu’, chiar nu poţi. Şi oricum corul e mare. La noi funcţionează o adevărată cultură a mersului cu ochii închişi şi a stâlpilor luaţi în freză.

Cine vrea să ştie cine suntem de fapt?
Dar staţi! (vorba teleshopingului). Ziua nu s-a terminat, şi nici noaptea minţii în care trăim. Spre seară a căzut la examenul de meldonium tot lotul de kaiac-canoe.Tot! N-a scăpat nimeni, ca după o bombă performantă aruncată peste un adăpost comun. E cel mai mare vârtej de dopaj descoperit (că de acoperite…) din istoria românească a sportului. Cum e posibil? Iată: de decenii responsabilii sportului se comportă ca o fermă de struţi printre care umblă coioţi deghizaţi.

Dopajul era problema altora, după o ecuaţie simplă şi greşită: sport mic și dopaj ioc. Dar când o disciplină întreagă e prinsă atunci e vorba de sistem, de o fraudă groasă care fie că le-a trecut pe sub nas cu discreţia unui portavion, fie a fost încurajată de cineva care apoi s-a sucit şi i-a aruncat la lupi. Faptul că toţi au luat e în sine o dovadă a unui putregai adânc. Dar noi, cei din afară, trăim încă într-o dulce orbire. Abia acum ridicăm uşor o pleoapă. Când o să începem să vedem ne vom îngrozi. O investigaţie la bărci? Nu, trebuie una a întregii istorii a sportului nostru glorios. Victorii, recorduri, monştri sacri sau doar monştri? „Sunt copii tineri şi frumoşi şi o spun cu amărăciune”, a lăcrimat fostul campion, de garduri, George Boroi despre steliştii prinşi. Da, vai de capul părinţilor care i-au crescut aşa!