Cea mai frumoasă zi

Cea mai frumoasă zi e cea în care totul se termină, pentru că totul începe

Un bătrân, zice Tagore, s-a încins cu un brâu de fier şi a pornit în căutarea pietrei filosofale, ridicând din praf toate obiectele întâlnite în drumul său şi lovindu-le de centură. Într-o zi a văzut că fierul se preschimbase în aur. Atunci şi-a dat seama că ţinuse în mână, cândva, piatra filosofală şi o aruncase înapoi în lume.

Asta i se întâmplă Stelei, al cărei patron a aflat de mai multe ori secretul succesului şi l-a rătăcit de mai multe ori plus încă o dată. În seara în care Astra a primit titlul cadou de iepuraş am auzit veşnicele lamentări şi ni s-a spus despre renunţări.

Steaua poate ajunge pe drumuri? Da. Ca orice jucărie stricată, dacă asta este, ţine în ea destinul tomberonului. Ridici capacul, o arunci, închizi capacul şi gata!

S-au pierdut imperii pentru mai puţin decât un campionat. Dar trebuie să ştii ce pierzi. Ceea ce a ajuns Steaua nu e rezultatul ghinionului, al arbitrilor, al accidentărilor, al bazei de antrenament sau al dezertării galeriilor. Toate acestea sunt praf în drum. Steaua e rezultatul alegerilor pe care le-a făcut. Aşa cum e şi Astra. Aşa cum e şi Dinamo. Aşa cum suntem cu toţii.

Cum a câştigat Steaua campionatele în trecut? Construind temeinic, deşi nu neapărat programatic, o echipă. Ani de zile de investiţii şi de timp cumpărat. La un moment dat titlurile, grupele europene şi zecile de milioane de euro au început să curgă. Apoi patronul şi-a făcut echipa coleg de cameră la închisoare, fără ca ea să fi fost condamnată.

Toate bazele succesului trecut au fost aruncate pe fereastră. În ultimele luni oamenii de acolo au încercat să refacă istoria pe repede înainte, cu acelaşi antrenor suit din mers, transferând nume şi cifre în loc de jucători. Putea să le iasă. Dar ăsta, da, ar fi fost un noroc! Ceea ce s-a întâmplat nu e ghinion. E logic.
Şi tot acest timp pierdut înseamnă bani. Acum preţul unui viitor succes e mai mare. Un an, doi de construcţie. Scouting solid intern-extern. Crearea unei noi chimii. E ceea ce s-a întâmplat la Astra. Un patron care a avut o ambiţie şi reînnoit-o sezon după sezon, cu toate derapajele. Redus la tăcere în ultima vreme, a lăsat echipa să se lupte.

Astra e o trupă de comando, încap toţi într-o cameră fără chiuvetă, că oricum n-au apă caldă. Şi nici ce pierde. Aceasta e piatra lor filosofală. Să se uite bine la ceea ce ţin în mână!