Generalul şi armata umbrelor

Marea cursă pentru un loc la Euro poate vira într-un război al generaţiilor

Steaua l-a luat pe Marica. ASA l-a agăţat pe Mutu. Astra l-a reînfotbaliat pe Niculae. Viitorul l-a smuls pensiei pe Cernat. Şi pun pariu că Dinamo se gîndeşte serios la Dudu Georgescu. Acest Euro pe care îl deschidem în faţa întregii planete i-a înnebunit pe toţi. E un vortex al visurilor care învie morţii. Iordănescu stă pe stînca lui şi priveşte aceste armate care se foiesc brownian sub privirile sale încercînd toate să-i ia ochiul.

E un umăr la umăr fabulos, fotbaliştii au ajuns să concureze pentru naţională precum studenţii la Medicină, cîte 20 pe un loc. Ai spune că e o minunată foşgăială care duce către un maxim profit. Oamenii renunţă la bani, la cariere, la Est, la Vest ca să fie mai aproape de pulpana comandantului de oşti, aruncă vorbe cu cîrlig, trag tare la antrenamente, o frenezie. Doar Budescu trage la nisip, ca spre plajele de fotbal-bere ale tinereţii. Ce-i pasă? A băgat-o-n aţe cînd a trebuit. Dar nici chiar el nu e sigur de nimic. Ne puteam dori mai mult?

Dar goana după lot nu e un contracronometru individual. Sau nu e doar atît. Fericirea selecţionerului, care altfel profită de această întrecere pe ramură pentru a-i arăta băţul Stelei, s-ar putea să vireze într-o stare de prizonierat. Naţionala e o cetate în care unii s-au instalat prin forţa faptelor din calificări. În afara zidurilor au apărut acum trupe de asediu care spun că această cetate a fost a lor, iar acum vin să şi-o ia înapoi. Iar clişeul cu „o să joace cei mai buni” sau „cei mai în formă” e pentru cei care mai cred că Moş Crăciun intră pe horn şi nu coboară dintr-un 4×4. Fotbalul n-a funcţionat niciodată aşa, sau numai aşa, măcar pentru că nu e un sprint solitar, fiecare cu culoarul lui.

Cei ca Mutu nu vin singuri, ci cu un alai de impresii şi speranţe pe care orice sămînţă de artist, chiar şi a unuia căzut, îl provoacă. În faţa unei naţionale care e departe de a fi fascinat, ideea de ceea ce ar putea face tipi cu un trecut baban va stimula imaginaţia şi declaraţiile în spaţiul public. Va fi o presiune uriaşă pentru a-l lua pe „ăla şi nu pe celălalt”. Iar Iordănescu va trebui să compună cu ea, şi nu împotriva ei. Cei din cetate, care ne-au dus la Euro, trebuie neapărat să fie acolo? Sau un turneu final, după cum s-a mai văzut, cere jucători cu experienţă şi talent, în ciuda altor lipsuri, mai mult decît preliminariile, unde pulsul era mai cuminte? De fapt, aici e temerea. Că ar putea prevala „dreptul de sînge” şi nu cel de merit. Or, al cui sînge va conta mai mult: cel al lui Budescu, Maxim, Keşeru sau Andone, oameni trecuţi mai bine sau mai rău prin mlaştina calificării, sau cel albastru al unora care au deja un loc în micul muzeu al prezentului?

Nu întotdeauna aglomeraţia la scara avionului e bună. Cu cît sînt mai mulţi sînt cei care nu vor prinde un loc, cu atît mai mult li se va da dreptate în caz de necaz.