Radu Naum

Evadat din Turul Franței, s-a oprit o perioadă pe semicerc. Acum e în suprafața de pedeapsă. Are opinie, și ca editorialist, și ca moderator

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Naum
Handbaliatorii

Vocea lui Ştefan Birtalan e întretăiată, şi nu din cauza legăturii telefonice, nici urmare a micului şi simpaticului defect de vorbire, un bâlbâit care i-a adus porecla „Bibi”. Emoţie. Nu dintr-aceea de soap care să-ţi mulgă lacrimi, o emoţie adâncă, […]

...

Cei de pe urmă

Britanicii s-au culcat cu City-Utd 0-2 şi s-au trezit cu The Queen-Meghan 0-1. De Ziua Femeii. Care e, de fapt, o zi a drepturilor femeii, ceea ce ne reaminteşte paradoxurile unei umanităţi dornice să ajungă pe Marte, dar având probleme […]

...

Gura bate gândul

„E fenomenal ce face LeBron. Dar nu-mi place când persoane care au acest statut în sport se implică în același timp și în politică. Adică, fă ce faci tu bine. Ține-te de ceea ce faci. Eu, de exemplu, joc fotbal […]

...

Cu sportul la psihiatru

„Închisoare pentru lesbianism, wow!”. Comentariu la articolul despre golgota Marianei Cetiner, fosta handbalistă care vorbeşte, în interviu cu Costin Ştucan, despre abuzurile îngrozitoare suferite pe când era copil şi apoi adult. Da, da, închisoare pentru lesbianism! Şi nu se întâmpla […]

...

Masonaras

E probabil ca preşedintele FRF, exasperat de castanele pe care le încasează în numele grecului, să-l fi forţat pe Vassaras să iasă şi să spună ceva, orice. Şi s-a întâmplat ceea ce era de aşteptat. În interviul de la Telekom, […]

...

O singură dorinţă

Dezastrul olimpic care se conturează ar putea fi o şansă

Permalink to O singură dorinţă
luni, 4 ianuarie 2016, 9:31

Scandalul bronzului handbalistelor care e plătit mult peste argintul gimasticii e binemeritat. El dezvăluie de fapt statutul de trăitor din mila publică al sportului. Un domeniu plătit prost, premiat prin entuziasm spontan şi fără orizont. E la cum dă Domnul şi domnul premier, cine o fi el. Iar fondurile se împart funcţie de cît lăcrimeză telespectatorul. Dar nimeni nu ne spune asta cu voce tare pentru că nu e corect politic. E ca şi cum ai pretinde că pentru unii imnul sună fals. Asta se întîmplă dacă nu ne hotărîm odată ce să facem cu această zonă lăsată de izbelişte, ca o grădină neudată în care trandafirii fanaţi îţi aduc vag aminte de o copilărie fericită. Iar astăzi se întîmplă ce-i mai rău cu putinţă: scrimerele sau gimnastele sînt puse în opoziţie cu handbalistele. Bun venit la Jocurile Foamei!

În loc de asta ar trebui îngropată ideea comunistă că toate sporturile sînt egale. Da, nu e o iniţiativă populară, dar e prea tîrziu pentru dulcegării. România ar trebui să aleagă, ca Ungaria de exemplu, cîteva sporturi pe care să le susţină masiv, iar celorlalte să le creeze cadrul pentru a se descurca singure, ca noi toţi, într-o lume care îţi lasă libertatea de a fi activ sau pasiv, atractiv sau posac, bogat sau sărac. E o operaţie necesară ca să ieşim din acest cîntat după ureche care nu lasă sportul (sau anumite sporturi) nici să moară, nici să trăiască. Provocarea e vastă. Care ar fi disciplinele considerate (scuze) de „interes naţional”? Şi care sînt criteriile de alegere? Tradiţia, performanţa actuală, perspectiva, rezonanţa naţională sau internaţională?

Oricine îşi poate da cu părerea şi orice părere e de luat în seamă. Handbalul fete face ravagii printre telespectatori, are tradiţie şi o structură solidă, dar nu e un sport global, performanţa e preluată masiv în media doar în ţara care a produs-o. Gimnastica e inventată de noi în istoria ei modernă, popularitatea e mare şi acasă şi în lume, la Jocurile Olimpice e între sporturile de primă linie. Dar în afara lor e prea puţin prezentă. Canotajul şi canoea au o istorie fabuloasă dar mai există bază de selecţie obiectivă? Înotul a făcut furori apoi a reintrat în adormire, însă potenţialul lui e uriaş, la fel şi capacitatea de a crea imagine planetară. Familia mică, dar zglobie, a scrimei a creat o minunată aventură care ar merita susţinută, numai că şi aici puterea de a fascina global e redusă. Şi puteţi continua. Unele argumente pot părea cinice, dar unui corp din ce în ce mai aproape de paralizie generală nu îi vinzi poveşti de adormit copiii. Luarea de poziţie a lui Drăgulescu, de asemenea abruptă, asta e de fapt: un strigăt într-o noapte din ce în ce mai adîncă.

Ne punem multe dorinţe în aceste zile. A sportului e una singură: să se hotărească odată ce vrea să fie. Un muzeu al regretelor sau un şantier al viitorului. Oamenii care conduc această ţară şi cei cu sens din sport trebuie să se uite ochi în ochi şi să-şi spună toate adevărurile grele. Şi-apoi să intre în sala de operaţie.

Comentarii (4)Adaugă comentariu

ovidiu_3003 (159 comentarii)  •  4 ianuarie 2016, 13:06

Romania a ales demult cateva sporturi pe care le sustine …insa nu avem performante fiindca nu concuram singuri …si altii au facut la fel ca si noi …

victor L (73 comentarii)  •  4 ianuarie 2016, 16:07

Subscriu.
Aplauz.
Dar m-ar fi interesat, doar sinteti formator de opinie, atit pe scticla cit si in virtual, sa dati niste exemple de prioritati.
S-au asteptati sa spuna altii ca sa-i puteti contrazice?

ciupic (1 comentarii)  •  4 ianuarie 2016, 20:52

sunt total de acord.trebuie sa tinem cont de vizibilitate si audiente.ca o mica rautate, daca Dragulescu nu-si temina banii nu cred ca il mai durea atat de mult viitorul sportului romanesc.

suporter (6 comentarii)  •  12 ianuarie 2016, 19:08

Sportul e oglinda care reflecta cel mai bine starea sau mai bine zis bunastarea societatii, la noi trendul e descendent pentru ca si saracia e tot mai mare de la an la an…

Comentează