Cine zice miau?

Dinamo aproape că nu-şi poate pune în palmares această victorie. Avea meci cu Steaua, dar cu cine a jucat de fapt rămîne de aflat

Provocare: vi se pare de neimaginat ca Dinamo-Steaua să se fi terminat nu 3-0 (că ăsta a fost de fapt scorul), ci 0-3? Dacă golul lui Tudorie s-ar fi pus sau dacă Adi Popa s-ar fi încălţat cum trebuie la ieşirea din pauză probabil că am fi schimbat macazul vorbelor. Şi nu numai o macro-ratare sau un micro-off-side dau această senzaţie.

Priviţi ultimele rezultate ale dinamoviştilor cu echipele de sus: 0-1 cu Astra, 2-1 cu ASA, 0-3 cu Craiova, 1-5 cu Viitorul. Deci, s-ar fi putut şi altfel. Asta ca să nu conceptualizăm prea mult deznodămîntul dintr-o Groapă alunecoasă precum destinul fotbalului nostru debusolat. S-a jucat haotic. Şi totuşi, faptele sînt îndărătnice: Dinamo a cîştigat clar.

N-a fost, proporţional vorbind, ca Barca cu Real. Să nu găsim fotbalistic mare lucru care să justifice scorul nu e o crimă. Dar fix în aceste momente poţi crede că e ceva dincolo de fotbal care decide. O sumă de viaţă. O adiţiune sau o scădere a tot ce faci. Dinamo-Steaua a fost începutul unei regăsiri contra debutul unei prăbuşiri.

Să recapitulăm: campioana nu mai are identitate, bază de pregătire, joc, antrenor, suporteri, stadion. Iar lovitura de graţie care face ca Steaua să nu mai fie Steaua ţine tocmai de argumentul său istoric: e părăsită şi de noroc. În aşa fel încît, cinic spus, Dinamo nici nu-şi poate trece acest succes în palmares.

N-a bătut Steaua, a bătut o fantomă care bîntuie de la o arenă la alta şi de la un imaş la altul căutîndu-se disperat. Patronul însuşi dă glas acestei rătăciri: în acelaşi discurs spune că e gata să facă orice şi se plînge că Boroi nu-i răspunde la telefon pentru ca mai tîrziu cu cîteva fraze să-l ia la şuturi pe comandantul CSA.

Practic Steaua se desprinde de sine ca o banchiză de pol, ştiind că de aici înainte nu urmează decît topirea. Lentă, dureroasă şi cîteodată comică. Imaginaţi-vă un străin privind banca Stelei. Cel mai probabil va crede că Dică e „principal”, Rădoi secund, iar Dumitriu un soi de director tehnic. Cît de greu şi alambicat ar fi să îi explici cum stau în fapt lucrurile! Ştiu, uit de absenţi. Dar nu sînt şi ei parte din aceeaşi poveste?

Kharja, bun, dar cu termen de garanţie depăşit, Chipciu şi nervii lui recurenţi, Hamroun reaccidentat pentru că a fost adus nepregătit. E o constanţă a scufundării care uimeşte prin rigurozitate. Îţi vine să spui că e un plan secret, ca acelea care au pus fabrici pe butuci în vremea în care nu ne vindeam ţara, doar o distrugeam. Pînă şi loviturile Armatei, chiar executate de oameni care nu îşi înţeleg rostul public, au la rădăcină dispreţul cu care Becali i-a împroşcat în anii înălţării pe Maybach. Amin! Idi Amin.

Duminică, Dinamo a fost pentru Steaua doar un decont. Un cineva cu o secure la locul potrivit. Putea să fie altfel, da. Dar Shalaj şi Anton nu puteau ierta licărirea sinucigaşă din ochii celorlalţi.