O lume crăpată

Viața merge mai departe. Vom vedea cît de departe

Cîţi?

Aşa trăim. Cu această întrebare ne culcăm şi cu ea ne trezim. Cîţi sînt? Cîţi au mai rămas? Stăm în echilibru precar pe balanţa vieţii şi a morţii, funcţionăm cu teamă şi speranţă, aceste două animale care se încaieră permanent în noi. Sîntem suspendaţi.

E cea mai tragică şi cea mai utilă existenţă, aceea de a trăi continuu cu aşteptarea despărţirii. Nu ne lasă să uităm, ne face să ne zgîriem masochişti dîrele de pe suflet. România pare o îndepărtată insulă în flăcări în aceste zile. Dar nu este. Şi nu toţi cei de aici par a trăi în aceeaşi ţară. Uitaţi-vă împrejur. Împrejurul de mai aproape sau de mai departe. Puteţi să vă luaţi cu mîinile de cap.

Oamenii se cufundă într-o minciună colosală ca într-o baie călduţă. Minciuni despre siguranţă sau distracţie, despre orice. Cele mai multe nu se lasă cu decese, dar suma lor e un soi de moarte clinică. Am văzut în aceste zile de doliu cîteva meciuri de fotbal începute cu minute de reculegere.

Am văzut bannere cu mesaje emoţionante, îngeri şi lumînări. Asta a fost la început. Mai apoi s-a continuat cu bazaconiile clasice. Abitraje urîte şi meciuri bizare. Meciuri cu goluri multe şi goluri mari, de oxigen. Am inhalat şi am respirat greu. Back in business. Ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic, nimic pe lîngă.

Sportul – ştiam, dar în ce lumină clară e acum! – e o altă galaxie. E un drog, nu întrebaţi din ce e făcut. O dictatură a plăcerii. Platini care ia milioane pe un făcut cu ochiul. Benzema care se implică în extorcarea de bani a unui coleg de naţională.

Lamine Diack care a condus atletismul mondial pînă ieri, iar azi e inculpat pentru corupţie şi spălare de bani într-o afacere de antidoping contra mită. Alergători ruşi care se ascund în păduri pentru că au expus sistemul şi vedete planetare care dau goluri cît pentru un set şi aşi în vinclu fără ca nimeni să afle ce le circulă prin vene. Nu, nu e o tragedie colectivă.

Doar mai dispare cîte unul. Nimic dramatic. Uşor, uşor planeta e împinsă pe altă traiectorie. Polii se schimbă. O hipnoză din familia celei care a putut aduce sute de oameni în interiorul unei bombe chimice aşteptînd doar o scînteie. Sau zeci de mii într-o Arenă Naţională care n-are viză pe buletin. Bun venit în lumea nouă!

Ne vor schimba aceste zile excepţionale? E clar că sîntem puşi, de la cei vinovaţi pînă la cei nevinovaţi pentru că încă nu le-a venit rîndul, faţă în faţă cu noi înşine, fiecare acolo unde e. Cel mai greu va fi pentru fiecare căpăţînă să priceapă că şi Corupţia asta cu majusculă, aia care ucide, pleacă de la cele mai mici furturi. Cum ar fi un fluier strîmb, un blat micuţ, un parandărăt benign. Morţile mici de pe conştiinţa fiecăruia.