Petrecerea s-a sfîrşit

Destinul e simpatic. Îl chemi cu tortul şi îţi vine cu decontul

Lui Şumudică îi sapă riduri adînci în jurul ochilor. Vorbele sale dure nu găsesc un adresant. Noi îl ştim. La celălalt capăt al planetei acesteia aproape rotunde ca o minge vag dezumflată stă un Blatter cu un whisky în mînă. Aşteaptă să treacă furtuna care nu va trece niciodată. Ce legătură?

Aceea a unei lumi care moare fără să priceapă încă acest lucru. Ca un bătrîn la sfîrşit de drum care nu înţelege că trebuie să se pregătească pentru un altul. Se agaţă de cel care, practic, nu mai e. Acesta e sfîrşitul unui fel de fotbal. Sus şi jos s-au făcut toate prostiile imaginabile. Antrenorul Astrei se poate răzvrăti cît pofteşte. Adevărul e că a venit cu chef de dans tocmai la sfîrşitul petrecerii.

Stăpînul casei e un pic dus, iar în jur e dezastru. Fred Astaire se agită în zadar. Portăreii se uită distraţi la el în vreme ce execută mobilele. La celălalt capăt al lumii, Sepp visează că primeşte Premul Nobel pentru Pace după ce un meci cu audienţă planetară dintre Israel şi Palestina a dus la o pace veşnică în Orientul Mijlociu. Paharul de whisky e gol. Blatter sforăie uşurel şi se cufundă în el însuşi.

Acesta e visul dement al unora care au crezut că moştenesc lumea. Iar acum nu pricep de ce şi de unde li se trage. Trupa simpatică de la Giurgiu/Ploieşti a zis că se luptă cu Steaua în acest campionat. Nici pomeneală. De fapt, Steaua a făcut tot ce a putut ca să-i netezească drumul, dar duşmanul, deşi plecat, era în casă, teribil de prezent prin deciziile pe care le luase. De exemplu, aceea de a nu plăti agenţi de jucători cu anii de zile în ciuda pierderii proceselor pe bandă rulantă, pînă cînd a venit ameninţarea cu retrogradarea. Şi acum poprirea pe recompense. „Sîntem cretini, sîntem tîmpiţi”, a urlat Şumudică.

Dar pluralul nu-şi avea sensul. Antrenorul se face că visează la o altă viaţă de îndată ce Ioan Niculae va ieşi din închisoare. Ca şi cum nu de la el s-ar trage totul. E un spectacol absurd, iar nouă ne vine să ne facem cruci mai mari decît acelea ale lui Tudor înainte de meciuri. Felul ăsta de management e ca un trecut care încă mai tresaltă spasmodic. Aşa ceva nu mai poate fi din lumea asta, cum nu mai e Blatter.

Bunul său prieten de la FC Sion, miliardarul excentric Christian Constantin, spunea în L’Equipe că, la vîrste înaintate şi puteri excesive, oamenii „dau în mintea copiilor şi a nebunilor”. Sigur, sfîrşitul va fi în chinuri, şi ale lor, şi ale noastre. E greu de acceptat ca tocmai în campionatul cel mai bine plătit echipa cea mai performantă şi spectaculoasă să rămînă pe drumuri. E trist. Dar e sănătos. Aşa poate înţelegem de ce banii de la televiziuni trebuie puşi gaj pentru salarii. Ca să mai existe ceva de televizat.

Astra arată a elefant împuşcat la care informaţia propriei morţi nu a ajuns pînă la creier. Cînd se va întîmpla, patronul va putea expune două pahiderme, cea împăiată şi cea jupuită de vie.