Deasupra capului

Poate că răfuiala de ziar dintre două foste vedete ne va aduce ceea ce statul n-a fost capabil timp de un sfert de secol

Nicu Vlad e supărat rău. Cristian Ţopescu, omul identificat cu comentariul sportiv de televiziune vreme de decenii, l-a acuzat de dopaj. De fapt, conform lui Ţopescu, Vlad însuşi s-ar fi încriminat într-o discuţie veche, reprodusă pentru Gazetă. Pe atunci presa şi sportul mergeau braţ la braţ sub atenta supraveghere a Partidului. Era o mare şi frumoasă familie care îşi împărtăşea secretele relaxat. Din anumite motive sînt bine plasat pentru a şti ce spun. Acum oamenii se fac că nu se mai cunosc. Nicu Vlad e revoltat de ideea unei conversaţii dezinhibate cu cel care era o stea a acelor timpuri. Un om cu care oricine ar fi vorbit orice. Aşa erau vremurile. Dar ele s-au schimbat, şi oamenii odată cu ele.

Istoria sportului românesc e o statuie în piatră precum aceea lui Decebal la Porţile de Fier. A te atinge de a ea, a o ciunti sau modifica în orice fel e o crimă de lezmaiestate la istoria acestui popor. Poţi înţelege de ce Nicu Vlad e supărat rău. Fostul halterofil campion olimpic, care n-a mîncat la aceeaşi masă, n-a băut nici o cafea, n-a avut o relaţie apropiată şi practic abia mai ştie cine e Ţopescu, spune că merge în instanţă. Scuzele (care scuze?!) nu i se par suficiente. „Sînt şi eu tată, soţ, ce vor crede oamenii despre mine?”. Chiar, ce?

Pentru că oricum noi nu ştim ce să credem atît timp cît dopajul românesc al anilor şi Epocii de aur cunoaşte aceeaşi soartă ca şi comunismul, e condamnat fără condamnaţi. Am trăit imersaţi într-o epocă în care steroizii erau la fel de obişnuiţi ca supa la masă, dar continuăm să suspinăm după acele performanţe şi să nu avem habar de felul în care s-au obţinut. Ştiţi ce aniversăm (era să zic comemorăm) astăzi? Fix treizeci de ani ani de cînd rezistă recordul mondial la 400 metri al Maritei Koch, celebra atletă est-germană. Dar ei şi-au făcut temele. La noi, nici o confesiune despre sistemul de „pregătire” chimică, despre testele care ajutau mai mult la calibrarea dopajului decît la descoperirea trişorilor, despre cine, cum şi cînd a organizat toată schema de cules medalii. Tăcere. Îngheţ. Plumb.

Dar poate că tocmai acum există o şansă de a afla mai multe, de a goli sacul. E bine ca Nicu Vlad să meargă în justiţie, să-şi caute dreptatea şi noi odată cu el. Da, să fie chemaţi cît mai mulţi să mărturisească, să fie nu doar procesul unui campion sacrosant împotriva unui pretins calomniator, ci al unei lumi care nu trebuie să părăsească scena, precum distinsul profesor doctor Drăgan, în cufăr cu cele mai negre secrete. Se va spune, da, că aşa era viaţa pe atunci, că a te dopa nu însemna a trişa, ci a fi în rîndul lumii. Fie. Şi asta e o parte a adevărului. Dar să-l aflăm atunci pe tot, tot.

Aşa poate înţelegem că dacă ne mai construim istoria doar cu Ştefan cel tocător de turci, cu Mihai primul român adevărat şi cu Vlad care ajusta moravurile cu ţeapa vom tot avea un prezent precum cel pe care îl trăim. Dacă vă place, circulaţi şi nu întrebaţi!