Costică, problemă Naţională
Se va cînta imnul pentru Budescu? Dar mai ales de cîte ori va cînta cocoşul?

Budescu face parte din gaşca de „golani” ai Astrei. Ăsta e un termen cu definiţie fluidă, funcţie de cine îl rosteşte. Dacă o face Ion Iliescu, devine o poreclă de mîndrie istorică. Într-o lume prea serioasă poate fi apelativul celor care contestă o autoritate rigidă, a celor liberi. Liberi să facă lucrurile cele mai tari şi prostiile cele mai mari. Să dea goluri fabuloase, pase legendare, să încerce neîncercatul, să mănînce echivalentul propriei greutăţi în ciocolată, să considere legumele o otravă, să spună despre reporteri că sînt stelişti sau să îl ia peste picior pe selecţioner pentru ca încearcă să plaseze fotbalul pe o bază ştiinţifică – o treabă care nu rimează cu genialităţile danubiene.
Budescu, Alibec, Enache, de Amorim, Boldrin, Texeira sînt nebunii fără normă ai momentului, artiştii-clovni ai unui fotbal care răsuflă greu. Se mişcă uşor, dau repede din picior şi din gură. Iar gura le bate fundul. Cu care în curînd vor încerca sa dea gol. Oamenii se simt bine. Sînt pe locul întîi, posibili supravieţuitori în Europa. Rămîne, pentru cei cu paşaport, o mică problemă. România.
România are meci cu Ungaria. Driblînd scurt glumele lui Iordănescu şi probabilele minciuni colportate despre neconvocarea lui Budescu ca axiomă a şefului Naţionalei, să ne imaginăm viitorul. Budescu va fi chemat la lot. Întreaga galaxie va răsufla uşurată. S-a făcut dreptate. Nu mai e nimic de văzut, circulaţi. Ei bine, iată posibila scrînteală. Pentru că nu Budescu la Naţională e acum miza. Budescu e deja acolo, nu vă îndoiţi o secundă. Dar de acolo va începe decontul vorbelor şi faptelor tuturor, inclusive ale sale. Dacă simpaticul Costică se va duce ca să fie la număr, aşteptînd să-i pice mingile precum la Astra, ca perele mălăieţe, sau să-i iasă schemele cu ochii închişi, va ieşi plin de cucuie. Iar lumea care azi ar picheta Casa Fotbalului pentru el se va întoarce la tradiţionalele înjurături.
O reprezentativă nu-i o echipă de club, cu traseele, prieteniile şi beţiile ei (de driblinguri). E, din păcate, o chestie contorsionată, un nod gordian pe care doar fotbaliştii uriaşi (şi nu se vede nici unul la orizont) l-au descurcat cu o lovitură de paloş. În rest, e de muncă. Pe brînci. Iar cine zice că „geniile” nu trebuie puse la frecat podele să mai ia să citească despre vieţile unora care au rămas în istorie. Pînă la urmă, n-ar fi rău ca minunata aventură a şmecherilor lui Şumudică să nu rămînă doar o poveste de o vară. Naţionala, ca şi Europa League, are nevoie de obrăznicia lor fotbalistică, iar Iordănescu trebuie să aibă înţelepciunea să îi dea o formă utilă. Cel mai important, pentru ei şi pentru noi, ar fi ca aceşti băieţi care acum surfează pe suprafaţa fotbalului să aibă grijă să nu-i ia valul cel mare. Ăla care te bagă la fund. Forever.