Dinamoviada
Există miracole. Repriza a doua cu Steaua. Repriza a doua cu Iaşi. Viaţa, în general

Clar, la Dinamo interviurile de dinainte şi de după sînt mai interesante decît intermezzo-urile chinuite de cîte 90 de minute. E ca într-o comedie de situaţie, ca un film cu Buster Keaton, o sumedenie de lucruri dramatice se întîmplă în jurul eroului mut, care scapă ca prin minune de fiecare dată, chiar şi atunci cînd se pune să mănînce pe bara dintre două roţi ale unei locomotive cu aburi în vreme ce aceasta se pune în mişcare. Rîzi de tipul serios şi comentezi savuros. Cineva, aici, jos, pare că protejează Dinamo. De golurile adversarilor, de arbitraje şi chiar de propriii jucători.
Cu Iaşi a fost funny. Napoli n-a putut decît să zîmbească debusolat la final, după ce o repriză întreagă se jucase ca handbalul la o singură poartă. Numai că nu te poţi pune cu destinul. Cînd nu se poate, nu se poate. Iar cu Dinamo nu se poate. Nu poate Steaua, nu poate Iaşi, n-a putut Craiova. E ca un avion care zboară fără o aripă, cu un motor stins şi cu botul turtit, dar zboară. Dumnezeu ştie cum. Ca să parafrazăm abisalul clişeu al acestui sport, de-aia e fotbalul frumos. Că orice se poate întîmpla. Probabil că fotbalul ne-a fost trimis ca răzbunare divină pentru un secol de ştiinţă.
Din fericire, există Rednic. Cu el nu te plictiseşti. Cînd e supărat (şi în condiţiile astea cînd nu e?), Rednic vorbeşte despre fotbal aşa cum ar trebui el jucat. Răspunsuri din prima, vorbe cu şpiţul, verdicte din voleu. Spune tot. E de înţeles. El e pilotul avionului despre care vorbeam mai sus, puneţi-vă în locul lui! Sigur, a ştiut în ce aeronavă se urcă. Acum descoperă însă lucrul pe care el, zis Strîmbul, zis Perversul (citat din Borcea), nu l-a cunoscut. Blazarea. Limitarea. Automulţumirea unor oameni care sînt de la două la trei ori mai tineri decît el. Oameni care pot să se ambiţioneze punctual şi să tresară anual, dar atît. În rest plutesc duşi de val. Azi e bine, mîine mai puţin, cîteva vorbe de plastic la TV, clişeele de fiecare etapă, forţa grupului, nu e important cine marchează, bla, bla, bla.
Ba da, dragi copii, e important cine marchează. De-aia Pele şi-a numărat golurile, iar pe Geolgău, fostul coleg de naţională al lui Rednic, îl ţinem minte din noroiul de la Bratislava, deşi pe alţii i-am uitat. Rednic a deşertat în noaptea de duminică tot: că Bizonul a păscut prea mult, că nou-intraţii n-au arătat nimic, că sînt unii care au făcut muşchi pe la Dinamo – dar la rădăcină. În filmul „Southpaw”, un boxer campion mondial trebuie să piardă totul pentru a înţelege că nu există viaţă comodă. Aceea se numeşte moarte. Uite, un film de văzut pentru băieţi înainte de meci. Un film de acţiune, cum le place lor. E drept, de acţiune interioară. Iertare!