Un caz de dispariţie

Primele meciuri au dezvăluit o suferinţă profundă. Porţile învăluite în ceaţa minţii

O echipă fără un vîrf bun e ca o maşină fără roţi. Motorul îi funcţionează perfect, volanul se învîrte impecabil, dar n-ajunge nicăieri. Sigur, dacă nu e Barcelona. Dar noi vorbim aici despre un fotbal normal. Oamenii pricepuţi ai acestui sport zic că jocul dospeşte la mijlocul terenului. Corect.

Dar nu se coace în veci fără tipul care să o bage în poartă. Iar dacă ne uităm nelămuriţi la această Ligă a păcii în care nimeni nu bate pe nimeni e şi pentru că avem în faţă un caz grav de dispariţie, o dinozaurizare a unei specii care ne-a îndrăgostit de fotbal, aceea a omului cu golul.

Steaua, Dinamo sau Astra au început campionatul neterminate. Fără glonţ pe ţeavă. De fapt, în primele 6 meciuri ale debutului de sezon a existat o singură echipă care a marcat prin atacanţi clasici, CFR.

Tade şi Guima au produs gesturile pe care le vom vedea în curînd doar în documentarele istorice, acelea ale predatorului din faţa buturilor. „Animalul de gol”, care muşcă din plasă cum făcea Piţurcă pe vremuri, transformă lumea truditorilor în cea a învingătorilor.

Dar încă şi mai important, ne face pe noi să visăm, pune un personaj pe afişul unui meci aşa cum Tom Cruise e necesar unui film cu un anumit fel de succes. Generaţia mea a fost însoţită în viaţă de Gerd Muller (Dumnezeule, 68 de goluri în 62 de meciuri la naţionala RFG!), de Kempes sau Van Basten.

Sau de Dudu Georgescu. O fi evoluat fotbalul, dar în esenţă nu e altul. Va exista mereu un om mai aproape de portarul advers care va avea ca prim punct în fişa postului trecerea mingii dincolo de linia dintre stîlpi. Şi tribunele vor „sări în aer”. Şi noi vom putea trece peste toate amărăciunile.

În ceasul ultim Steaua l-a smuls pe Tade după ce s-a negociat, chiar cu ironii publice, săptămîni la rînd. Asta după ce a ratat mai mulţi jucători ca niciodată din cauza avariţiei. Cu forţa disperării Rădoi a reuşit să rupă, punctual, logica prin care fotbalul cel mai bine plătit e muls ca o vacă pînă cînd ugerul i se stafideşte. Cooptarea golgeterului s-ar putea dovedi tîrzie.

Dar nu e (foarte) tîrziu pentru a înţelege că fotbalul îşi va reveni nu numai prin renunţarea la toate prostiile şi hoţiile, ci şi prin reinventarea puterii lui de a fascina. E timpul ca toţi aceaşti patroni şi preşedinţi să afle pe ce lume trăiesc, să vină în secolul nostru. Imagine. Poveste. Vedetă. Pasiune.

Sînt manuale pentru astea, altele decît cele cu alegerea echipamentului şi alcătuirea foii de joc. Şi, da, toate vin cu un preţ. Un atacant costă mai mult decît un fundaş. Pentru salarii egale şi reîntoarcere în comunism, încercaţi în Coreea de Nord.