Trei puncte

Veniţi, deci, voi toţi, suporteri, sponsori, televiziuni, veniţi voi şi daţi bani, cît mai mulţi bani, pentru ca noi să luăm cele trei puncte – vă ordonăm să fiţi fericiţi cu ele! - şi mai apoi să luăm şi cît mai mulţi bani

Oamenii în şort nu înţeleg. Pur şi simplu nu înţeleg. Simt că o iau razna. De la un meci la altul sînt nelămuriţi, furioşi, trişti, iritaţi, resemnaţi. Se uită către tribune aşa cum o fac copiii părăsiţi spre dormitorul părinţilor absenţi. Răsfăţaţi pînă mai ieri, singuri azi în case mari şi goale. Nimeni nu le mai aplaudă giumbuşlucurile, nici o mînă blîndă nu le mai mîngîie creştetul după vreo boroboaţă. Nici o prosternare la fiecare mărgică născută în chinuri. Din cînd în cînd doar nişte false rude trec prin faţa uşii şi îi înjură straşnic înainte ca ei să apuce să le arate carnetul de note. De ce? Ce rău v-am făcut?, strigă micuţii. Unde sînteţi voi, adoratorii noştri? De ce ne-aţi părăsit? Noi sîntem aceiaşi. Veniţi lîngă noi să ne ajutaţi. Ne trebuie cele trei puncte.

Ne trebuie cele trei puncte, o, da!… Sărmanele, blestematele de puncte. Am auzit această dorinţă pînă la senzaţia de rău fizic. Am auzit-o la stelişti, la dinamovişti, la tricolori, la toţi. I-am auzit cum îi somează pe fani: veniţi să ne ajutaţi să luăm trei puncte! Dar cum le veţi lua? Nu contează, importante sînt cele trei puncte. Veniţi, deci, voi toţi, suporteri, sponsori, televiziuni, veniţi voi şi daţi bani, cît mai mulţi bani, pentru ca noi să luăm cele trei puncte – vă ordonăm să fiţi fericiţi cu ele! – şi mai apoi să luăm şi cît mai mulţi bani. Noi. Voi? Păi ce, nu vă ajung cele trei puncte? Ce mai vreţi?

Nu, copii. Nu ne ajung. Nu ne mai ajung de mult, de cînd ni s-au deschis ochii asupra lumii şi vedem cum se joacă nu numai la Barca şi Real, la Bayern sau PSG ci şi în Austria ori Croaţia, prin Belgia sau în Elveţia. Lăsaţi placa aceea cu bugetele, mai priviţi şi în ochii lor! Deci nu, nu mergem chiar la vîrful fascinaţiei, vă cerem doar doza minimă de bucurie fără de care n-o să ne mai uităm la eforturile voastre decît din inerţie şi încă în absenţa a orice va reuşi să vă arunce în afara atenţiei publice. Ce vrem? Nu vrem mult. De exemplu, trei puncte.

Unu: să înţelegeţi, cu toată umilinţa şi făcînd efortul de a vă scutura de educaţia greşită a mediului din care faceţi parte, că nu sînteţi buricul pămîntului; sînteţi doar nişte lucrători cu un oarecare talent (şi noroc) într-o lume plină de talente şi energii în care trebuie să vă faceţi loc nu prin ceea ce sînteţi, ci prin ceea ce prestaţi zilnic.

Doi: pricepînd asta veţi ajunge la concluzia că nimeni nu e obligat să vină să vă vadă indiferent de ceea ce faceţi pe teren, de prostiile sau furăciunile conducătorilor voştri, de faptul că purtaţi un tricou ori o emblemă (cînd o mai aveţi), indiferent de vremea care a trecut de cînd n-aţi mai fost atinşi de graţie, să vă vadă, deci, doar pentru că acest univers al limbii de lemn şi al clişeelor maladive vă urcă pe vreun soclu de carton.

Trei: ajungînd aici, spălaţi de toate necuviinţele care au năpădit terenurile de fotbal, veţi simţi cum vi se va lua un văl de pe ochi şi atunci veţi vedea ce e în sufletul tuturor celor de care vă simţiţi orfani aşa cum se simte o prinţesă lăsată baltă de doamna de companie; atunci, abia atunci, îi veţi privi pe cei din tribună nu ca slujitori şi nici ca tirani opresivi în momentele în care îşi pierd, şi ei, uzul raţiunii, ci ca pe nişte companioni de drum, indiferent de banii pe care îi cîştigaţi, de maşinile pe care le conduceţi sau de alcătuirea fizică a celei care vă stă alături.

Cîştigînd aceste trei puncte veţi cîştiga meciul cel mai drag nouă. Şi nu va mai trebui să ne strigaţi disperaţi. Vom fi acolo.