Omul din Lună

Vîrful Stelei s-a ocupat să dea şpiţuri în dos unora şi altora după meciul cu CFR.

Pare a fi din altă lume, şi într-un fel chiar e. Are maşini, bani şi o aderenţă redusă la circul fotbalului. Pare un tip […]

Vîrful Stelei s-a ocupat să dea şpiţuri în dos unora şi altora după meciul cu CFR.

Pare a fi din altă lume, şi într-un fel chiar e. Are maşini, bani şi o aderenţă redusă la circul fotbalului. Pare un tip mereu uimit de aglomeraţia din jurul său, un puşti care preferă să rămînă pe o plajă pustie după un meci decît să fie înghesuit de microfoane. Un tînăr retras, distant, neînţeles şi neînţelegător. Ţucudean e în lumea lui. Un taciturn. Pînă cînd apucă să deschidă gura. Nu e o chestie de puls ridicat după meci ca la alţii. Aşa e el. Nu vrea să fie judecat. Imersiunea în lumea reală îl agasează pînă la răbufnire, cum s-a întîmplat după Steaua-CFR 1-0. În apărarea lui trebuie spus că n-a făcut tumbe după laudele provocate de golurile din pregătiri. La fel n-a apreciat nici criticile de pînă la prima reuşită oficială. Ţucudean e egal cu el însuşi. Pretinde că îl doare undeva de ceea ce spun alţii despre el. E momentul să zîmbim.

Oameni ca el sînt rari în sport. Îmi aduc aminte de Roberto Visentini, bogat moştenitor al unei familii care făcuse avere în pompe funebre, un fel de mobilă pentru veşnicie. Supertalent. Deşi capabil de mari isprăvi, s-a mulţumit, aristocratic, să-şi demonstreze clasa cîştigînd un singur Tur al Italiei pentru ca mai apoi să iasă din scenă în vîrful degetelor. Flămînd, probabil că ar fi rămas în Istoria cu majusculă. Astfel de personaje, dincolo de regretele provocate, au măcar un avantaj: ştim cine sînt cu adevărat, nu se ascund. Ţucudean s-a oprit cu greu să nu dea glas denumirii populare a posteriorului cînd s-a referit la criticii săi. E posibil să fie contaminat de nervozitatea generalizată a steliştilor, supăraţi pe universul întreg pentru prestaţiile sub nivel, mai puţin pe ei înşişi.

Dar nu e numai asta. Faptul că prestează pentru echipa la care nu poţi avea linişte nu e de importanţă pentru el. El e el, băiatul care poate vorbi civilizat şi cu sens din Anglia, dar şi jignitor în Ghencea, e acelaşi el neacceptînd realitatea decît în termenii săi. E comparat la prestaţii cu Keşeru, poate ar trebui să înveţe de la el nu numai despre cele din meci, ci şi de după. Şi n-ar fi rău ca atunci cînd numeşte tehnicienii din studiourile TV „aşa-zişi antrenori” să se uite peste CV-ul lor. S-ar putea să nu aibă replică atunci cînd aceştia vor vorbi despre „aşa-zişi jucători”.

Ţucudean, cu care ar trebui să avem răbdarea pe care el nu o are cu noi, s-a pus în următoarea situaţie: ori închide gura lumii prin jocul său, ori aceasta îl va înghiţi. În oricare dintre variante, s-ar putea să-l doară undeva.