Nemţii noştri

În acest an „german” am avut şi noi, după cum visa Arghezi, nemţii noştri. Nava lui Reghe a aterizat precum Starship Enterprise în mijlocul unei civilizaţii care abia inventase roata. Steaua are măcar acest merit: de a arăta fotbalului românesc […]

În acest an „german” am avut şi noi, după cum visa Arghezi, nemţii noştri. Nava lui Reghe a aterizat precum Starship Enterprise în mijlocul unei civilizaţii care abia inventase roata. Steaua are măcar acest merit: de a arăta fotbalului românesc cît de înapoiat şi habarnist este.

Antrenorul era enervant atunci cînd îşi anunţa succesele viitoare cu liniştea cu care şi-ar fi preparat o omletă. Numai că el ştia: ouăle erau gata de a fi sparte. Învelişul fragil al „granzilor” s-a arătat ceea ce e, o chitină subţire ca felia de vînt. Vorbele de săpun balonat ale patronilor au făcut fîs. Campionatul a fost prins cu pantalonii în vine. De aici încolo e doar un caz de „celor care au li se va mai da, iar celor care n-au li se va mai lua”, ca să zic pe limba patronului, care are meritul de a fi cumpărat ingredientele pentru superprăjitura lui Master Chef.

Numai că e aceeaşi limbă pe care acest proiect ar putea pieri la jumătatea drumului. Zdrobind Liga Întîi, Steaua a anulat istoria rea a ultimilor ei 7 ani, dar n-a făcut o alta nouă. Detenta ei e europeană. Trăim în aceste ore miezul evenimentelor ce vor veni. Necontinuînd în sus, Steaua dezvrăjeşte performanţa excepţională de azi. E în logica locului pe care-l populăm: inconstanţa, inconsecvenţa, prostia care anulează epopeea, lipsa de umilinţă ne stau mereu aproape. Există o gravitaţie triplă în România faţă de restul lumii. Cu acest „g” enorm pînă şi lui Dumnezeu, drăguţul, îi e greu să ne extragă din ceea ce ne tot încăpăţînăm să ne băgăm.