Katarina, mon amour!

Căderea Oltchimului din Ligă e ca pierderea unicului copil. Atît aveam şi noi.

Jerbe de frustrare izbucnesc laolaltă cu rîuri calme de compasiune. Fiecare cum poate. Unii sparg totul în cale, capete sau statui, alţii îşi ţin lacrimile şi vor […]

Căderea Oltchimului din Ligă e ca pierderea unicului copil. Atît aveam şi noi.

Jerbe de frustrare izbucnesc laolaltă cu rîuri calme de compasiune. Fiecare cum poate. Unii sparg totul în cale, capete sau statui, alţii îşi ţin lacrimile şi vor să fie politic corecţi, să arate că sîntem civilizaţi. Dar civilizaţia nu ţine doar de felul în care exprimi condoleanţele, ci mai degrabă de cum eviţi moartea. Oltchim „a murit” pentru că nimeni nu i-a dat un viitor. I s-a spus: „Du-te şi luptă-te azi fără să ştii dacă va mai exista un mîine, şi după aia mai vorbim”.

Greşit. Profund, definitiv şi irevocabil greşit. Jucătoarele (unele) „n-au murit pe teren” pentru că n-au primit nici un semn de viaţă. Cine voia să adopte financiar această echipă trebuia să o facă înainte de Gyor, cu contracte şi proiecte semnate. Aşa, totul a sunat a păcăleală. Sau a cancerul care roade marile companii astăzi, căutarea disperată a afacerii fără riscuri. În fine. Ar mai putea fi invocată vocaţia insuccesului românesc. Ultima eurocupă împlineşte în curînd 20 de ani, şi era una de mîna a doua. Primul şi singurul titlu mondial a făcut 50 de primăveri. Dăm mereu cu capul de pragul locului unu. Dacă vă consolează, Gorbicz Anita şi a ei Ungarie au păţit-o mai rău. În 2000 şi 2003 au ratat o finală olimpică şi una mondială conducînd de fiecare dată, vă vine să credeţi?, tot cu vreo 6 goluri spre final. East Side Story.

Totuşi. Nu putem ignora în povestea cu monştrii Feţii Frumoşi. Fetele frumoase. Responsabilitatea individuală. Şi aici venim la notre chere Bulatovici. Văd că se încearcă exonerarea ei. Jucătoarea face pe mironosiţa şi se ascunde după vina colectivă (deşi salariile sînt individuale şi diferenţiate). Nu-i caz de crucificare. Nu-i batem nici un cui. Îi batem doar un obraz. Ok, a jucat prost. A jucat foarte prost. A fost moale, apatică, a fost altundeva. Nu-i vorba că ar fi vîndut meciul, ci că n-a fost acolo, pur şi simplu. Şi, îmi pare rău, dar nu ne poate acuza pentru insinuări şi teorii ale conspiraţiei. Declară cu seninătate că a discutat cu Gyor. Dar, Katarina, mon amour, manechin blond, de ce păcatele noastre nu ne-ai spus şi nouă înainte de meci?! Sau măcar bietului Vestergaard, poate se gîndea să facă vreo schimbare în acel final care l-a prins fără reacţie.

Nu-i nici un bai că poate, inconştient, ai vrut să-ţi protejezi picioarele lungi şi mîinile delicate pentru contractul viitor. Dar lasă-ne să ne supărăm că, pentru banii pe care îi meriţi, n-ai stat cu totul alături de noi pînă la capăt. Nu ne afurisi! Uită-te la Navarro! Priveşte lacrimile Silviei! Poate o să-ţi aduci aminte de copilul care a iubit o minge.