Bonjour, noapte bună!
Acesta nu este un banc cu belgieni. Este un banc cu români.
Ce e haios e că „după” fiecare vede alt meci. Cum să pretindă Dinamo două penalty-uri cînd n-a intrat de două ori în careu, ha, ha?! Iar Steaua […]
Acesta nu este un banc cu belgieni. Este un banc cu români.
Ce e haios e că „după” fiecare vede alt meci. Cum să pretindă Dinamo două penalty-uri cînd n-a intrat de două ori în careu, ha, ha?! Iar Steaua n-a impresionat cu nimic. Cu nimic! În fine, poate doar cu lipsa de aer din plămînii adversarilor. Placidul Tătă zice şi el că „ceilalţi” ar fi tras primul şut pe poartă în minutul 90. Mda, amnezia poate explica felul în care a luat golul de la Alexe, 60 de minute mai devreme… Simpatici. Copii mici. Se tot certau, fiecare cu microfonul lui, deşi meciul era jucat, tranşat, ambalat, 13.000 de euro, vă mulţumim frumos, şi-altă dată, şi-altă dată…! În dimineaţa asta domnul Boucaut se trezeşte şi cîntă în baie. Îşi face o cafea, mănîncă o gofră. Merită. Zîmbeşte. Îl aşteaptă alte şi alte aventuri de povestit nepoţilor. Cum a decis campionatul în Belgia. Cum a făcut pe justiţiarul în Estul Sălbatic. En avant, Capitain Courage!
Steaua a cîştigat, deşi putea să piardă. Sau să nu cîştige. N-ar fi fost drept, dar ar fi fost perfect fotbalistic. Oare ne-am oripilat la cele 4 puncte „ilogice” ale CFR-ului la Braga şi Istanbul? Nici vorbă, am omagiat o tactică perfectă şi o apărare eroică. Deci, se poate. Viaţa, în orice situaţie, merge mai departe, cu şmecheriile ei şi principiile aduse la rang de banc. Între care acela că arbitrii străini sînt moralmente ireproşabili. Pentru tot mai mulţi acest mit e evacuat. „The others” greşesc suspect cu frecvenţa bravilor noştri fluieraşi, cel puţin asta e senzaţia care se aşază, grea, peste minţile celor mai mulţi. Or, real sau nu, ca şi în cazul supuşilor CCA, ceea ce contează e impresia artistică, pînă cînd nimic nu e dovedit. În baza acestui adevăr implacabil bazat pe infailibilul argument „las’ că ştiu eu…” rămînem în ceaţă.
Deci, ce ne facem? Ai noştri sînt zero, ai lor sînt nuli. Nasol. Păi, s-o facem aşa cum unii vor să se dea drumul la doping, dacă tot nu-l putem eradica. Să vină fiecare cu arbitrii lui şi în 34 de etape sigur se echilibrează situaţia. Ideea e că după lupte seculare, după capete căzute, procese de defăimare, injurii epocale, soldate cu victoria partidului internaţionalist, liber schimbist şi perfect nihilist al celor care au susţinut arbitrii străini am revenit, ca la Piticot, în căsuţa de plecare. Este că sîntem nostimi? Între o echipă care aleargă ca Barcelona, o cuadratură a cercului arbitrilor şi o grămadă de formaţii rătăcite în tranziţia dinspre nimic către nicăieri, noi tot insistăm să găsim Graal-ul fotbalului, principiul lui suprem. Pofta-n cui!