Dungi, stele și gloanțe

O campioană olimpică la tir apără dreptul americanilor de a avea arme la liber. Sportivii trebuie să aibă mare grijă cum își folosesc vocile

Dacă se califică și la Rio, Kim Rhode, tripla medaliată cu aur la talere, va merge la cea de-a șasea sa Olimpiadă. Un personaj remarcabil, constant, o sportivă valoroasă, respectată. O femeie care apare, în majoritatea pozelor sale de prezentare sau de concurs, evident, cu pușca în mînă. Prin prisma meseriei. Zîmbește și țintește. Acesta e succesul ei, bazat pe precizie, pe concentrare. Este modul benign în care poți utiliza o armă de foc, mai ales într-o Americă unde numai cine nu vrea nu are pistol în noptieră.

După ce 14 persoane și-au pierdut viața în San Bernardino, California, împușcate de un cuplu de dezaxați, discuția despre legea controlului armelor de foc s-a întețit. Rhode a ținut în continuare partea celui de-al Doilea Amendament al Constituției Unchiului Sam, care susține dreptul de a deține și de a purta armă. „Nu dau vina pe armă, dau vina pe oameni”. De parcă a dat cineva vreodată vina pe pușcă! Știm și noi că, fără deget, trăgaciul nu se mișcă. Dar în State, deja, pistolul a devenit genul acela de obiect pe care, dacă tot îl ai în casă, de ce să nu-l pui și în funcțiune?

Dreptul la apărare se transformă, de fapt s-a transformat de multă vreme, în dreptul tacit confirmat și acceptat la atac. Filosofal vorbind, din păcate, cei care sprijină acest privilegiu de-abia de acum înainte încep să aibă dreptate, la modul cel mai cinic cu putință. Pentru că acum există milioane de motive să te temi pentru viața ta și să crezi că ai împotriva cui să te aperi. Împotriva vecinilor tăi înarmați. Să te bazezi pe discernămînt e un lucru atît de corect din punct de vedere politic, încît putem să-l considerăm de-a dreptul greșit. Dar lumea e un loc din ce în ce mai violent și din ce în mai paranoic. Nimeni nu mai știe cum să ne întoarcem într-o stare liniștită.

Totuși, doamna care practică tirul și care susține dreptul de a dormi cu Glock-ul la cap mi-a dat senzația unui Terminator aflat între două producții. Un personaj care nu s-a hotărît să fie nici rău, dar nici foarte bun și care vorbește cu lejeritate despre un lucru despre care ea știe totul unor oameni care doar cred că știu totul, pentru că așa rostește Constituția amendată.

Libertatea uneori vine în forme dureroase. Și, tragic pentru ea, omenirea pare mai mult decît pregătită să primească acest gen de apocalipsă.