Oana Dușmănescu

Descoperă subiecte de viață în sporturi extreme și povești extreme în sporturi la care toată lumea crede că se pricepe

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Oana Dușmănescu
American Bully

Mai țineți minte istorioara aceea ușor tulbure din timpul Jocurilor Olimpice de la Rio, în care Lochte și alți câțiva înotători americani au inventat că au fost victimele unui jaf armat? De fapt, vandalizaseră, beți, o stație de benzină și […]

...

”It’s coming home, lads”

De ce iubește lumea o echipă pe care, în paralel, o ceartă? Că a avut traseu ușor, că nu a jucat tocmai fotbal, că pe alocuri s-a chinuit pe teren și ne-a chinuit și pe noi, în fața televizoarelor?

Vraja […]

...

Era în care râsul se îneacă

Glumele politice. Glumele întortocheate din fake news, cele care-ți trimit un nod în gât. Știrile gen pamflet, dar nu genul subtil și distractiv, ci cele care par mai amare și mai triste decât cele reale. Toate astea scufundă simțul umorului […]

...

Cele mai complicate lucruri din lume

Primele biciclete au fost inventate la începutul secolului al nouăsprezecelea. De-abia la începutul acelui secol, adică acum vreo 200 de ani. La cât de repede am învățat că trece vremea, descoperirea asta atât de simplă pare că a venit foarte, […]

...

Regi de tot felul

Vineri seara, puteai să ții cu Spania sau cu Portugalia sau cu vreo echipă de pe vreo planetă încă necartografiată. Cristiano e ca un dragon acaparator, devastator, încrezut și imposibil de imitat. Unii spun că dragonii fac prăpăd și nimic […]

...

Very important: Parents

Părinţii sportivilor nu sînt în prim-plan. Uneori privesc din afară realizările copiilor, deşi ei sînt principalii susţinători ai acestora

La Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Braşov, unii dintre participanţi aveau în spate o umbră care le ţinea […]

luni, 25 februarie 2013, 10:36

Părinţii sportivilor nu sînt în prim-plan. Uneori privesc din afară realizările copiilor, deşi ei sînt principalii susţinători ai acestora

La Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Braşov, unii dintre participanţi aveau în spate o umbră care le ţinea pumnii strînşi. Cîte o umbră care mai căra cîte un rucsac sau care suferea cum numai umbrele o fac că nu s-au mai găsit invitaţii VIP la ceremonia de deschidere pentru ei, părinţii. Nu au mai fost, scurt pe doi. S-au terminat. S-au dus la alte persoane, mult mai importante decît mamele şi taţii.

De fapt, totul e aşa cum ar trebui să fie. Căci, în viaţa unui sportiv, familia trece cîteodată pe planul al doilea, al treilea. Stau la rînd să-l strîngă în braţe în caz de medalie, deşi au fost primii care i-au cumpărat schiuri, placă, patine şi căciuli groase, să nu-i fie fiului frig. Şi se roagă să fie vreo trei Crăciunuri pe an, căci atunci cu siguranţă va veni acasă.

Din întreaga istorie a sportului îmi vine în cap un singur exemplu de părinte care a furat lumina rampei. Este vorba de mama boxerului care a intrat în ring cu poşeta din dotarea oricărei femei, pe care a folosit-o cu îndrăzneală drept armă împotriva celui care îi snopea în bătaie odrasla.

În rest, părinţii stau în spate, să nu incomodeze, să nu jeneze. Majoritatea îşi consumă emoţiile cu decenţă şi bucurie mută – fiinţe fireşti şi apariţii de cînd lumea în vieţile copiilor. Încearcă să trăiască şi cu ideea că fiii lor, sportivii, au părinţi de împrumut, antrenorii, cu care petrec mai mult timp de-a lungul unui an de cantonamente şi competiţii decît cu ei, părinţii biologici. Puţini ne dăm seama că, de fapt, cu această idee nu se obişnuieşte nici un părinte, niciodată, oricît de mari ar fi satisfacţiile.

De multe ori, la temelia visului unui copil stau puterea şi inspiraţia unui părinte. Sportul este unul dintre deliciile vremurilor noastre care despart însă taţii de fii, punînd ziduri de călătorii şi trofee sclipitoare în mijlocul familiilor. Părinţii copiilor participanţi la FOTE ar fi vrut să stea un strop mai în faţă decît de obicei, să-şi vadă de aproape copiii defilînd. Nu neapărat pentru ţară sau pentru olimpism. Ci doar pentru ei, cei care i-au făcut. Apoi iar nu ar mai fi cerut nimic, pentru o lungă, foarte lungă perioadă de timp.

Comentarii (3)Adaugă comentariu

IO (5 comentarii)  •  25 februarie 2013, 20:23

Nu stiu cum mai e in Romania, dar „pe vremea mea” parintii nu erau prea activi in viata sportiva a odraslelor. Facand o comparatie intre perioada de care vorbeam si cea actuala din USA, diferenta este uriasa. Avand posibilitatea sa particip la multe competitii sportive la nivel de „high school” si universitar, pot sa spun ca participarea parintilor in America este impresionanta. Vad parinti, bunici care-si insotesc copii, nepotii in deplasari de cate patru, cinci sute de km. Vin mereu cu transportul propriu, niciodata cu autocarul echipei, dorm poate in acelasi hotel, dar copii s-ii vad doar dupa meci. Sunt mereu acolo, si pot fi remarcati prin suportul din timpul meciului, altfel sunt in plan secund. Desigur ei au si o contributie financiara importanta in viata sportivului.

mircea-galati (3 comentarii)  •  26 februarie 2013, 9:42

Asa este .
Foarte frumos articolul.Felicitari !

Finn (1 comentarii)  •  26 februarie 2013, 14:34

Ar trebui mentionati si acei parinti care deseori intrec limita in a sustine si a indruma. Multi devin orbiti de viitorul sportiv al odraslei. Acei parinti nu aduc o contributie pozitiva, ci una negativa. Nu generalizez, dar consider ca trebuie facut cunoscut faptul ca ei exista.

Comentează