Oana Dușmănescu

Descoperă subiecte de viață în sporturi extreme și povești extreme în sporturi la care toată lumea crede că se pricepe

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Oana Dușmănescu
American Bully

Mai țineți minte istorioara aceea ușor tulbure din timpul Jocurilor Olimpice de la Rio, în care Lochte și alți câțiva înotători americani au inventat că au fost victimele unui jaf armat? De fapt, vandalizaseră, beți, o stație de benzină și […]

...

”It’s coming home, lads”

De ce iubește lumea o echipă pe care, în paralel, o ceartă? Că a avut traseu ușor, că nu a jucat tocmai fotbal, că pe alocuri s-a chinuit pe teren și ne-a chinuit și pe noi, în fața televizoarelor?

Vraja […]

...

Era în care râsul se îneacă

Glumele politice. Glumele întortocheate din fake news, cele care-ți trimit un nod în gât. Știrile gen pamflet, dar nu genul subtil și distractiv, ci cele care par mai amare și mai triste decât cele reale. Toate astea scufundă simțul umorului […]

...

Cele mai complicate lucruri din lume

Primele biciclete au fost inventate la începutul secolului al nouăsprezecelea. De-abia la începutul acelui secol, adică acum vreo 200 de ani. La cât de repede am învățat că trece vremea, descoperirea asta atât de simplă pare că a venit foarte, […]

...

Regi de tot felul

Vineri seara, puteai să ții cu Spania sau cu Portugalia sau cu vreo echipă de pe vreo planetă încă necartografiată. Cristiano e ca un dragon acaparator, devastator, încrezut și imposibil de imitat. Unii spun că dragonii fac prăpăd și nimic […]

...

V de la Vezzali

Lumea scrimei moderne se împarte în două – La Vezzali şi muritorii de rînd

Nu dă cu piciorul în minge. Poate şi de-asta nu o prea cunoaştem pe aici. Singura ei legătură cu fotbalul este soţul, practică acest sport. La […]

luni, 17 octombrie 2011, 12:52

Lumea scrimei moderne se împarte în două – La Vezzali şi muritorii de rînd

Nu dă cu piciorul în minge. Poate şi de-asta nu o prea cunoaştem pe aici. Singura ei legătură cu fotbalul este soţul, practică acest sport. La 37 de ani, Valentina Vezzali reprezintă, în multe aspecte, sportiva perfectă. Exemplu de longevitate, seriozitate, tehnică, transpiraţie, viteză, constanţă, geniu. Avem amintirea Laurei Badea a noastră, care a învins-o în finala olimpică de la Atlanta. Apoi însă răzbunarea italiencei a venit, calculat, înzecit, pe termen lung, dominînd fără drept de apel lumea floretei. Ba chiar mai multe lumi, paralele, dar comparabile. Vezzali are 13 titluri mondiale. Michael Schumacher numai 7. Lance Armstrong numai 7 Tururi ale Franţei. Pele are trei Cupe Mondiale. Wayne Rooney – 0.

Cu toate acestea, vedeta nu e Valentina. Într-un sport discret, plin de personalităţi tari şi încăpăţînate, dar singuratice, Vezzali nu vrea să iasă în evidenţă. Îşi ţine dumnezeirea pentru ea, în floreta care se încăpăţînează să nu ruginească. Din contră, arma aceea prinde crustă de aur an după an şi nimeni nu ştie ce ar putea-o opri. E clar că vîrsta nu. Poate, Doamne fereşte!, vreo accidentare blestemată. Dar supereroii se regenerează la nesfîrşit, căci au secrete numai lor la îndemînă. Vorbim doar despre femeia-minune care a cucerit titlul lumii în 2005, la numai patru luni după ce îl adusese pe lume pe unicul său fiu. În 2011, după Mondialele de la Catania, tot ea este scrimera supremă.

În palmaresul Valentinei, argintul sau bronzul reprezintă nişte jigniri. Nişte zile proaste, slabe, cînd mintea i-a fugit poate la cai verzi pe pereţi. Aşa s-a învăţat încă de pe vremea cînd era cadetă, junioară. Distanţa dintre ea şi adversarele ei a stat mereu, indiscutabil, în talent. La un moment dat, cînd asta nu a mai fost suficient, italianca a crescut, ameninţătoare cu toată blîndeţea surîsului său blond, dominatoare de la cei 1,64 metri înălţime. Împrăştiind în jur atitudinea, mirosul, înfăţişarea exemplarului alfa. Femelei alfa. Femeii bionice. Femeii invizibile, poate, care nu iese în evidenţă decît pe planşă şi apoi la final, la festivitatea de premiere. Şi poate în două-trei reclame difuzate la ei, acolo, în Italia.

Aşa arătă o vedetă veritabilă. Cu orgoliul bine îngrijit şi înnoit permanent acolo unde contează cu adevărat pentru un sportiv, la locul de muncă. În cazul ei, pe planşă, cu floreta fermecată zvîcnind ca un motor aproape nevăzut din braţul drept.

Comentarii (8)Adaugă comentariu

m68 (1 comentarii)  •  17 octombrie 2011, 13:23

Dar TRILINI ce mai face?

comabi (1 comentarii)  •  17 octombrie 2011, 15:18

Acesta-i articol pentru cunoscatori :). Multumim, Oana.

armand (4 comentarii)  •  17 octombrie 2011, 16:35

Cand nu scrieti despre fotbal e o placere sa va citesc :)!

E.B. (8 comentarii)  •  17 octombrie 2011, 20:52

Și nemțoaicele ce mai fac? 🙂 Anja Fichtel și Zita Funkenhause, de pildă? (mai era și o a treia tipă în echipa lor, dar nu-i rețin numele)

Iar Zita era născută pe la Oradea parcă. 🙂

ciprica (1 comentarii)  •  18 octombrie 2011, 10:17

ba, da’ sunteti disperati cu „sa nu scrii despre fotbal”. aveti impresia ca va face mai buni daca va afirmati incontinuu dispretul fata de un sport? ca fotbalul e un sport, nu e mutu, nu e salomir, nu e nasu, nu e avram. e un sport, disperatilor. si cand femeia asta nu scrie despre fotbal, voi tot de fotbal aduceti vorba, felicitand-o ca n-a scris depsre fotbal. deci cereti fotbal. si dupa aia va plangeti. daca pentru asta credeti ca merita felicitari, mergeti si felicitati o coala A4, ca din punctul vostru de vedere asu aceeasi valoare.

mircea (1 comentarii)  •  19 octombrie 2011, 22:41

e o Berlusconianà xenofoba, Valentino Rossi e Zeul Sportului Mondial dar am auzit ca in Romania comentatorii Moto GP-ului vorbesc de fotbal. Sa mai invete si niste detalii despre Moto GP innainte sa puna microfonul pe „ON” !!!!!!!!!!!!!!

rusoaica (1 comentarii)  •  21 octombrie 2011, 2:20

Zita este din Satu-Mare,iar a 3-a cred ca era Bau sau Weber (fugita de la Satu-Mare).Acum este epoca italiencelor,disciplina,seriozitate si multa munca.Nemtii s-au corcit la floreta si iata ca in timp nu mai au rezultate…

E.B. (8 comentarii)  •  21 octombrie 2011, 11:15

Oradea, Satu-Mare … tot p-acolo 🙂 măcar zona am ţinut-o minte bine.

Da, a treia din echipă era într-adevăr Sabine Bau.

Frumos sport scrima, dar păcat că nu e transformat din bidimensional (planşa de luptă) în tridimensional în aşa fel încît să atragă publicul, care are în minte scenele de duel din filmele de capă şi spadă.

Nu spun că e cazul ca sportivii să se dea cu candelabrul sau să arunce cu sfeşnice după adversar în timp ce stau agăţaţi de pervaz într-o singură mînă, dar ceva-ceva trebuie făcut …

Comentează