Un alt caz de inadaptare

Balotelli se întoarce la Milan, după excursia la Liverpool. Dar acasă va mai însemna acasă pentru el?

Mario Balotelli e un personaj dificil. O dată cu înaintarea în vîrstă – n-are 40, are doar 25, totuși diferența se vede – nici nu mai pare atît de simpatic în prostioarele sale. Ba parcă nici nu le mai face sau, dacă le mai face, nu-l mai bagă nimeni în seamă ca pe vremea cînd juca pentru Inter, City sau AC Milan. Atunci, era un izvor efervescent de mici imbecilități, dar și de goluri.

La Liverpool, el singur sau Brendan Rodgers sau o combinație între caracterele celor doi au reușit să-l neutralizeze, nu doar prin trecerea aproape eternă pe bară, ci și prin această maturizare ciudată, inexplicabilă și, cel mai probabil, neautentică. Aș îndrăzni să spun că, judecînd după faptul că n-a mai lansat artificii prin sufragerie, Balotelli suferă de o formă de depresie. Incompatibilitatea cu antrenorul nu a însemnat o simplă piatră de încercare, ci un adevărat asteroid prăvălit pe pămînt care l-a paralizat – poate temporar – pe italian și care îi poate suci cariera.

Milan l-a luat pe Balotelli înapoi, sub formă de împrumut, dar i-a pus niște condiții referitoare la comportament – Mario nu mai are voie nici cu freze științifico-fantastice, nici cu îmbrăcăminte excentrică, nici cu manifestări juvenile. Deși a spus că se va supune fără probleme acestor rigori, Balotelli nu e un jucător care să fie ținut în lesă și căruia să-i ceri apoi spontaneitate. Cu toate acestea, poate că se va înțelege mai bine cu Mihajlovici decît cu Rodgers. Trecutul știe mai bine de ce!

„Repornesc de la zero. Știu că nu-mi permit să fac nici o greșeală. Nu mă aștept să primesc nimic degeaba și trebuie să cîștig la loc tot ce-ampierdut. Nu mai sînt un copil și știu că am aruncat pînă acum pe fereastră mult prea multe șanse”, spune, aproape cu melancolie, Mario Balotelli. Discursul lui fără cusur pare unul îngrijit, smerit, al unui om dornic să se pună pe treabă.

Lucrul pe care Balotelli se pare că nu l-a învățat pînă acum e că nu repornim niciodată de la zero. Ducem cu noi demoni, frustrări, minciuni și neîmpăcări mai vechi, care cîteodată însă devin avantaje, dacă le decorăm cu puțin orgoliu și cu puțină muncă. La Milan sau la oricare altă echipă din lume, Mario nu trebuie să atingă atît echilibrul pe care îl poți cere altor fotbaliști, cît mai degrabă cheful de joc, prin orice metode ar veni el.

Balotelli nu va fi niciodată altcineva decît Balotelli. Sau nimeni.