Răbdarea lui Petrescu

A fi constructor e o treabă grea și prețioasă. Dan Petrescu știe lucrul acesta, îl are în gene.

Lui Dan Petrescu îi plac la nebunie proiectele. Dacă ar fi publicitar s-ar băga în cele mai underground lucrări, iar dacă ar […]

A fi constructor e o treabă grea și prețioasă. Dan Petrescu știe lucrul acesta, îl are în gene.

Lui Dan Petrescu îi plac la nebunie proiectele. Dacă ar fi publicitar s-ar băga în cele mai underground lucrări, iar dacă ar fi arhitect ar scorni cele mai labirintice clădiri. E un creator, e modelator, își asumă riscuri și suportă consecințele. Să preiei Dinamo Moscova, echipa de pe ultimul loc din clasamentul campionatului Rusiei, ar putea însemna, pînă la urmă, să rămîi pe acea poziție, cu toate bunele intenții și cu toate mișcările inspirate de antrenor. Un curaj și o nebunie, în același timp.

Lui Dan Petrescu îi place presiunea. Experimentele sînt pătrățelele nemărginite în care el se simte cel mai bine. Nu cred că se vrea salvator. Cred mai degrabă că se vrea inventator. Că îi place să gîndească soluții, să le încerce și să le schimbe din mers. Și iar, și iar, pînă cînd iese ceva bun. Iar răbdarea lui Petrescu se camuflează foarte bine în spatele temperamentului exploziv și previzibil-focos. Răbdarea lui Petrescu este marea lui calitate, deși gesturile și fierberea antrenorului român spun mereu altceva. Răbdarea este rară, în vremurile acestea cînd timpul pare oricum că se scurge mai repede ca acum zece-douăzeci de ani. Răbdarea lui e bine înșurubată în mentalitate, în structura genetică, în ceea ce aplică prin elevii săi de pe teren.

Lui Dan Petrescu îi plac căile dificile și necunoscute. Fascinante și ofertante, ele sînt totuși drumurile pe care te poți pierde cel mai ușor. Și oricît de mult ar fi aventura pe gustul tehnicianului lui Dinamo Moscova, cred că rătăcirea pe parcurs nu face parte din planul său de bază. Sau, în orice caz, nu rătăcirea definitivă. Alții vor direct echipe mari și vor imediat rezultate mari, idei care se împiedică fatal și rușinos, de cele mai multe ori, în păienjenișul optimismului exagerat și al sfaturilor binevoitoare care vin din jurul lor. Varianta realistă îi aparține însă lui Petrescu, care și atunci cînd pierde, de fapt cîștigă.

„Acum nu mai sîntem pe ultimul loc. Și nu mai avem voie să fim acolo”, spune Dan Petrescu după victoria cu 3-2 în fața lui Amkar Perm. Știe și el că uneori planurile merg repede, alteori merg mai încet. De obicei, construcțiile ridicate mai lent rămîn în picioare, stabile și cu o istorie frumoasă la fundație.