Finala nemulţumiţilor

Da, azi parcă se circulă mai greu decît de obicei. Dar cînd nu se circulă greu în oraşul ăsta plin de maşini şi de şoferi închipuiţi? Da, e agitaţie pe străzi şi se bea bere, tot drumul din Centrul Vechi […]

Da, azi parcă se circulă mai greu decît de obicei. Dar cînd nu se circulă greu în oraşul ăsta plin de maşini şi de şoferi închipuiţi? Da, e agitaţie pe străzi şi se bea bere, tot drumul din Centrul Vechi pînă la hotel şi înapoi.

Ne place însă lucrul acesta cînd mergem la Oktoberfest-ul munchenez sau, la orice oră din zi şi din noapte, pe străzile din Barcelona sau Amsterdam. Da, s-au cheltuit bani cu organizarea finalei Europa League la Bucureşti. Dar se vor şi scoate bani de pe urma ei.

Există un cor al celor care nu ştiu sau nu vor să se bucure de o zi din viaţa lor, din existenţa oraşului în care locuiesc. O zi diferită, o zi bucuroasă. Nu vreau să cred că oameni de vîrsta mea refuză să priceapă faptul că ei înşişi ar trebui să fie gazdele din suflet ale unei manifestări fericite. Nu înţeleg supărarea, îndîrjirea, închiderea, chiar supărarea faţă de faptul că acest eveniment le-a fost adus chiar în casă, în cămin.

Fotbalul e un joc, pînă la urmă. Nu trebuie să-ţi placă neapărat. Poţi să urăşti mingea aceea idioată care se plimbă dintr-o parte în alta, printre picioarele unor simpli muritori, aşa, ca tine. Dar ai ocazia să îţi placă oamenii care ţi-au invadat cu bună credinţă oraşul, care trăiesc cu adevărat, care te pot molipsi cu fericire, măcar pentru două sau trei zile.
Două sau trei zile din viaţa ta. Ceri toleranţă, dar nu eşti tolerant. Ceri să fii primit cu braţele deschise peste hotare, dar tu eşti ca un melc morocănos. Ceri deschidere, dar tu nu eşti dispus s-o dai.

Finala Europa League este şi finala voastră, a celor supăraţi pe ea. Vă doresc, totuşi, să vă treacă, măcar puţin, supărarea.