Oana Dușmănescu

Descoperă subiecte de viață în sporturi extreme și povești extreme în sporturi la care toată lumea crede că se pricepe

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Oana Dușmănescu
American Bully

Mai țineți minte istorioara aceea ușor tulbure din timpul Jocurilor Olimpice de la Rio, în care Lochte și alți câțiva înotători americani au inventat că au fost victimele unui jaf armat? De fapt, vandalizaseră, beți, o stație de benzină și […]

...

”It’s coming home, lads”

De ce iubește lumea o echipă pe care, în paralel, o ceartă? Că a avut traseu ușor, că nu a jucat tocmai fotbal, că pe alocuri s-a chinuit pe teren și ne-a chinuit și pe noi, în fața televizoarelor?

Vraja […]

...

Era în care râsul se îneacă

Glumele politice. Glumele întortocheate din fake news, cele care-ți trimit un nod în gât. Știrile gen pamflet, dar nu genul subtil și distractiv, ci cele care par mai amare și mai triste decât cele reale. Toate astea scufundă simțul umorului […]

...

Cele mai complicate lucruri din lume

Primele biciclete au fost inventate la începutul secolului al nouăsprezecelea. De-abia la începutul acelui secol, adică acum vreo 200 de ani. La cât de repede am învățat că trece vremea, descoperirea asta atât de simplă pare că a venit foarte, […]

...

Regi de tot felul

Vineri seara, puteai să ții cu Spania sau cu Portugalia sau cu vreo echipă de pe vreo planetă încă necartografiată. Cristiano e ca un dragon acaparator, devastator, încrezut și imposibil de imitat. Unii spun că dragonii fac prăpăd și nimic […]

...

Aseară, timpul…

...s-a oprit un pic. Steven Gerrard lasă Premier League mai săracă şi un Liverpool mondial neconsolat

Permalink to Aseară, timpul…
duminică, 17 mai 2015, 10:31

Bătrîneţea în fotbal e mai timpurie, mai dureroasă şi mai costisitoare decît în cazul oamenilor care nu-şi uzează la propriu celulele trupului, luni şi ani la rînd. O dată cu ultimul meci jucat de Gerrard pe Anfield Road însă, senzaţia de legătură devotată dintre un singur om şi cei care îl iubesc nu se erodează cu nimic, ci ajunge în punctul în care toată lumea regretă sfîrşitul, fiind capabilă totuşi să sărbătorească întîmplarea. Bunul simţ, echilibrul, sîngele rece, apropierea, respectul, modestia, stăruinţa.

Da, la un moment dat, Stevie G a dat impresia că e permanent şi fanii care au căzut în capcana aceasta îşi vor reveni mai greu din schimbarea din cuibul „cormoranilor”. 35 de ani nu e aşa de mult – chiar nu e! -, dar pentru Gerrard mai există binele echipei, care are nevoie de o renaştere după plecarea sa. Şi mai există şi propria viaţa, a lui Steven Gerrard, care are şi ea nevoie, probabil, de o renaştere.

Dacă s-ar putea măsura în vreun fel cantitatea de suflet şi de emoţii şi de regrete pentru plecarea lui Gerrard, probabil că s-ar construi celebra scară care ajunge pe Lună. Un jucător a cărui principală părere de rău rămîne faptul că, în 17 ani cu el pe teren, Liverpool nu a fost niciodată campioana Angliei primeşte atîta dragoste. Ar fi primit oare mai multă dacă ar fi ieşit campioni în Premier League? Greu de închipuit aşa ceva, mă îndoiesc că există mai multă.

Lumea s-a obişnuit ca Steven Gerrard să fie la nesfîrşit Cel-Care-Rămîne, cel care joacă la perfecţie, mai bine decît orice altceva, jocul constanţei şi al neclintirii. Jocul de a fi idol, într-o lume al cărei trend de a-ţi face idoli devine uşor ridicol, căci sînt mai preţuite acum fie self-esteem-ul, fundamentat sau nu, fie puterea financiară. Jocul de a fi dedicat într-o lume a fotbalului-ban, unde jucătorii se învîrt ameţitor între echipe, ţări, public, cauze. E de modă veche Steven Gerrard şi la fel este şi cultura din jurul lui, dar nu e nimic. Ultimul de felul său merită urmărit şi apreciat, ca foaie de istorie şi de caracter.

Ce pierde Europa cîştigă lumea de peste Ocean, căci aşa a fost, de fapt, dintotdeauna mersul lucrurilor. Pînă acum, America a fost destul de singură. Dacă e deşteaptă, America distanţelor uriaşe va învăţa, datorită plecării lui Gerrard acolo, sensul lui You’ll Never Walk Alone.

Comentarii (6)Adaugă comentariu

hunikatti (3 comentarii)  •  17 mai 2015, 14:44

frumos articol despre o legenda vie a fotbalului , felicitari!

athos (2 comentarii)  •  17 mai 2015, 19:59

MULTUMESC pentr articolul acesta , aveam nevoie de el .Gerrard este eroul meu .YNWA.

dariu (1 comentarii)  •  17 mai 2015, 21:43

trebuie sa fi facut ceva ca s-o merite. anul trecut liverpool era campiona daca juca oricine altcineva in locul lui gerrard. si cu banel nicolita in teren la meciul ala liverpool iesea campioana.

Obiectiv (4 comentarii)  •  19 mai 2015, 15:11

Felicitari, omul merita din plin aceste elogii, in ciuda parerii unor suporteri ofuscati pentru ce s-a intamplat la acel meci cu Chelsea, cand s-a pierdut titlul!
Liverpool-ul de acum – fara Suarez, cu Gerrard pregatit de debarcare si cu un Sterling preocupat doar de avea un salariu cu mult mai mare decat ar merita – nu-i decat o gluma proasta, in ciuda „agalului” obtinut la Londra.
Revenind la jucatorii-simbol, elogii de acest gen merita si Scholes, care a trait numai pentru United si care n-a oferit niciodata tabloidelor subiecte de dezbatut! O.

Obiectiv (4 comentarii)  •  19 mai 2015, 15:19

O.D.
Termenul „batranetea”, chiar si insotit de urmatoarele doua cuvinte („in fotbal”), trebuia pus intre ghilimele! Esti batran, fizic vorbind, dupa 60 ani (sau 65, daca tinem seama de varsta la care se pensioneaza cei mai multi barbati), nu la 35 ani; experienta, spiritul de anticipatie, buna pozitionare si deprinderile insusite pe durata indelungatelelor antrenamente te ajuta sa compensezi lipsa de agilitate. Ce sa faci cu un Sterling vitezist, dar care nu are experienta, care rateaza incredibil pe banda rulanta si care are numai gargauni in cap?

Oana Dușmănescu (39 comentarii)  •  20 mai 2015, 14:08

Da, fix asa ma uitam si eu la Sterling :))

Comentează