Băieţii fragili

„Stejarii” nu mai cîştigă meciuri. Şi riscă să fie părăsiţi de publicul care s-a strîns în ultimii ani, cu drag, în jurul rugbyului.

Naţionala de rugby a României este foarte iubită. Sigur, mai mult cînd e vară şi cald afară […]

„Stejarii” nu mai cîştigă meciuri. Şi riscă să fie părăsiţi de publicul care s-a strîns în ultimii ani, cu drag, în jurul rugbyului.

Naţionala de rugby a României este foarte iubită. Sigur, mai mult cînd e vară şi cald afară şi îţi permite vremea să vii la stadionul Arcul de Triumf cu tot familionul. Poţi să îi aduci şi pe seniorii familiei – pentru că lumea din tribune nu înjură, se poartă mai frumos decît la fotbal, să zicem -, dar şi pe cei mici – au loc să se fugărească atît cît le pofteşte inima şi te lasă să te uiţi în linişte la meci.

Poţi să bei bere, da, bere! Dacă nu ştii chiar toate regulile jocului de rugby, cineva de lîngă tine, de regulă un fost rugbyst ajuns acum la senectute, îţi explică răbdător tot ce nu ai înţeles. Pleci de acolo cu sentimentul că sportul poate fi, în sfîrşit, civilizat, normal, relaxat. Mai ales la IRB Nations Cup atmosfera este cosmopolită. Se vorbesc multe limbi ale pămîntului.

Naţionala de rugby a creat în ultima vreme în jurul ei senzaţia de căldură. Ne plac băieţii ăştia puternici, bătăioşi, care poartă pe echipament tricolorul. Ne sînt simpatici, chiar dacă nu sînt fotbalişti. Stadionul se umple cînd joacă ei şi pentru că, de cîte ori deschid gura, vorbesc legat, dedicat, cu modestie şi bun-simţ. Şi se mai umple şi pentru că, în ultimii ani, fără să facă totuşi parte din reprezentativele naţionale de prim rang ale lumii, „stejarii” cîştigau. Îşi cîştigau meciurile care contau, cum a fost, de pildă, acela cu Uruguayul din barajul pentru calificarea la Cupa Mondială de anul trecut (scor nimicitor, 39-12). Atunci s-a văzut cel mai tare că rugbyul românesc reuşise să nască un club lărgit, format din cunoscători şi mai puţin cunoscători deopotrivă. Un club de 7.000 de oameni şi alte cîteva sute rămase pe dinafară, pe la porţile arenei bucureştene.

În ultima vreme, naţionala de rugby a României nu a mai cîştigat meciuri. A pierdut sîmbătă, 12-13, în deplasare cu Spania, în Cupa Europeană a Naţiunilor. Cu o săptămînă înainte, era rîndul Georgiei să îi învingă pe „stejari”. Două echipe care acum cîţiva ani nu le dădeau tricolorilor mari bătăi de cap. De aici senzaţia că se construise ceva bun, primitor şi valoros, dar fragil şi efemer. De aici teama că tot acel aer unit, de familie extinsă, de spectacol şi inimă laolaltă, va dispărea dacă şi rezultatele echipei naţionale se vor topi. De aici ameninţarea anonimatului, a meciurilor jucate trist, fără suflete în tribună.

Publicul ajunsese sufleteşte la un echilibru. Da, ştia că România nu va bate curînd Franţa sau Scoţia, aşa cum o făcea odinioară. Dar avea cîteva certitudini, numite Georgia, Spania, Portugalia – liga noastră! Ar fi păcat să nu mai aibă nimic.