Supărații

Desigur, nu pe toți ne interesează fotbalul. Dar nu pot empatiza cu oamenii care se încruntă deja la ideea că Bucureștiul va fi gazdă a CE din 2020.

Ziua finalei Europa League din luna mai 2012 mi-a rămas în cap […]

Desigur, nu pe toți ne interesează fotbalul. Dar nu pot empatiza cu oamenii care se încruntă deja la ideea că Bucureștiul va fi gazdă a CE din 2020.

Ziua finalei Europa League din luna mai 2012 mi-a rămas în cap din mai multe motive. Dintre ele, principalul ar fi că finala asta s-a desfășurat la mine în oraș. Practic acasă. Și acum ziua aceea îmi pare un pic ruptă din cu totul și cu totul altă realitate, cea a locurilor minunate din lume care găzduiesc evenimente sportive. Ziua aceea o să stea mereu colorată în alb și roșu și verdele bascilor – culorile echipelor finaliste, Atletico Madrid și Athletic Bilbao. Fiecare suporter care a invadat atunci Bucureștiul merita să i se facă o fotografie – ar fi fost poza bucuriei, a relaxării, a complimentului suprem că orașul ăsta poate însemna o mică vacanță, fie ea pe considerente fotbalistice.

Evident, străzile au fost aglomerate și s-a băut bere la terase, iar spaniolii au cîntat pînă la epuizare. Adică ne-au adus, ca un cadou pentru un popor cam încrîncenat și cam pesimist, o mostră din ceea ce se întîmplă în țările unde astfel de ocazii sînt mai dese și pe deplin îmbrățișate. Iar unii dintre bucureșteni au luat parte cu drag, adoptîndu-și oaspeții și amestecîndu-se cu ei.

Din ziua aceea – 9 mai era – mai țin minte și nemulțumirea nerăbdătoare a altora. Că nu se poate circula. De parcă în restul timpului Bucureștiul este tărîmul traficului logic și fluent. Că spaniolii, în drumul lor spre Național Arena, au trecut cîntînd pe sub un balcon și au trezit pe cineva din somn. Închistarea, atitudinea limitată tip „MIE nu îmi trebuie meciul ăsta” sînt celelalte amintiri puternice din ziua aceea. Aceia dintre noi care nu suportă schimbarea, care nu au toleranță pentru un sport și pentru entuziasmul pe care îl poate genera, care vor să fie primiți cu brațele deschise în lumea largă fără să-i întoarcă lumii acest sentiment, aceia care se vor împotrivi întotdeauna și transformărilor mai importante. Din politică, din educație, din starea de spirit și din felul în care putem alege să privim lumea din jurul nostru.

Da, în 2020, fotbalul o să vă mai deranjeze un strop. Și nu doar o zi, ca în urmă cu doi ani, ci mai multe. Țineți-vă bine, în șase ani de aici încolo numeroșii nemulțumiți din această capitală europeană vor avea cîteva zile foarte, foarte proaste. Cu turiști, cu fețe noi, cu muzică și fotbal. Mult fotbal. Și distracție. Va fi mult mai rău ca la finala Europa League.

Dar cît de frumos va fi pentru optimiști!