”It’s coming home, lads”

Dincolo de merit sau nu, de frumusețea sau nu a jocului, Anglia a generat cea mai multă emoție la Mondialele astea. În mare parte bună

De ce iubește lumea o echipă pe care, în paralel, o ceartă? Că a avut traseu ușor, că nu a jucat tocmai fotbal, că pe alocuri s-a chinuit pe teren și ne-a chinuit și pe noi, în fața televizoarelor?

Vraja Angliei, așa incompletă cum o văd unii, s-a întins în ultimele săptămâni, de la meci la meci, și a născut mii de perle pe Internet – mișcarea (că altfel nu pot să-i zic) „It’s coming home”.

Meme-uri, clipuri video, vorbe de duh, toate dedicate unui singur eveniment și unei singure echipe. Glume mai spumoase sau mai seci, mai subtile sau mai primitive, filmulețe mai lucrate sau mai rudimentare, toate explodate mai ales după ce Anglia a eliminat, în optimi, echipa Columbiei.Favoritul meu e un video, un fragment ușooooor editat din serialul Friends, în care maimuța Marcel pune în buclă la sistemul audio din casa stăpânului său o melodie. În original era „In the Jungle”, zilele astea e „Three Lions”. Știu, aproape stupid, nimic prea profund sau prea pretențios. Dar e teribil de amuzant.

Toată această operă colectivă de dimensiuni mondiale implică imaginație, bună-dispoziție, speranță, uimire, ironie, amintiri din istoria fotbalului, râs sincer, relaxare și tensiune în același timp. E o complicitate pe care ți-o asumi și dacă ții cu Anglia la World Cup, și dacă nu ții.

Dar, cel mai mult, „It’s coming home” înseamnă iubire.

Ca atunci când știi că vine acasă un om drag, după ani și ani de așteptare deșartă.

Ca o vindecare miraculoasă pe care o dorești, dar la care nu îndrăznești să mai speri, în virtutea trecutului și a șanselor reale.

Ca un moment din viața ta pe care vrei să-l transformi cu orice preț în amintire, să tragi de el și să-l sorbi până când la ultimul grăunte de emoție și însemnătate.

Ca un omagiu pentru o poveste imensă, indiferent unde s-ar opri ea la aceste Mondiale, pentru că din asta sunt făcute visele – din amețeală stelară, hazard și puzderie de râsete, chiar dacă uneori nervoase. Anglia va rămâne, la ediția rusească a Cupei Mondiale, speranța care a repornit cele mai multe inimi –inimile care adoră minunile imperfecte, inimile de om, știți voi care inimi.

Dacă asta nu e dragoste, atunci nu știu, zău, care mai e.