Ce pot face, uneori, copiii
Iulia Lipnițkaia are 15 ani și este campioană europeană la patinaj artistic. Copiii de vîrsta ei merg la școală și mănîncă fast-food.
Cea mai tînără campioană continentală din istorie ar trece neobservată îmbrăcată „civil”, pe coridoarele unui liceu. E adolescenta […]
Iulia Lipnițkaia are 15 ani și este campioană europeană la patinaj artistic. Copiii de vîrsta ei merg la școală și mănîncă fast-food.
Cea mai tînără campioană continentală din istorie ar trece neobservată îmbrăcată „civil”, pe coridoarele unui liceu. E adolescenta obișnuită, nici spectaculoasă, dar nici urîțică și, în unele ipostaze, rusoaica pare chiar mai mică de 15 ani. Pe cît este de slabuță, pe atît e de puternică în sărituri, pe atît de convingătoare, expresivă și devotată sportului ei, unul dintre cele mai grele dintre toate disciplinele lumii.
Pe Iulia nu o s-o vedem niciodată într-un liceu, printre copii. Este educată la domiciliu, iar lipsa socializării cu puștii de vîrsta ei reprezintă numai unul dintre prețurile plătite pentru ca la 15 ani să devină campioana Europei. Noi oare ce făceam pe cînd aveam 15 ani?
Eu, de exemplu, începusem să fumez deja, dar numai de rușine. Cineva, probabil un coleg mai mare, îmi oferise o țigară și am acceptat-o de ochii lumii, deși mai degrabă nu aș fi vrut-o. Jucam cu orele baschet fără vreo aspirație de mare sportivă. Ba chiar dimpotrivă. Băieții erau la fotbal, pe terenul alăturat. O dată, la panoul nostru de baschet din Studențesc, a apărut Bogdan Stelea, ne-a rugat să-l primim și pe el. Ne dădeam coate ca proștii și nu știam cum să facem ca să jucăm în echipă cu el. În rest, mergeam la petreceri și dansam. Da, apăruseră și cîteva picături de alcool pe acolo, prin gașcă. Nimic grav însă.
Nimeni nu era erou. Nici unul dintre noi nu petrecea șase ore pe zi pe gheață, repetînd pînă la leșin toe loop-uri, elemente de legătură, scheme grațioase. Nimeni nu-și consuma o parte din suflet pe muzica aceea sfîșietoare și matură din filmul Lista lui Schindler. Vai, pe cînd aveam 15 ani nici măcar nu se făcuse Lista lui Schindler!
Copiii uneori ne iau prin surprindere. Nu vrem, orgoliul nostru de oameni mari și compleți nu ne lasă să-i luăm în serios. Nu, nu au pasiuni, au doar toane. Nu, nu au talent, copiază doar pe cineva. Și într-o bună zi apare Iulia Lipnițkaia, cu costumașul ei roșu și obrajii înflăcărați de la răceala gheții de sub patine. Cu ușurimea unei gîze și cu seriozitatea apăsătoare a unui tablou greu de descifrat.
Atît de perfectă și de dramatică încît te întrebi dacă, în ciuda performanței de la Budapesta, fetița asta nu merita, în loc de medalia de aur atît de precoce, o copilărie, o gașcă și o țigară furată în spatele sălii de sport, cu sufletul la gură.