Abuz, pasul unu

Dar când un părinte e necruţător faţă de copilul lui, când ştie prin ce trece acesta şi îl trimite şi a doua zi tot în locul de tortură sau, mai grav, nu-l crede când acesta povesteşte tot felul de grozăvii, abuzul începe de-acolo.

Am citit în ultimele zile cu ace în inimă poveştile aduse la suprafaţă de campania NU ABUZ. Antrenorii pot fi balaurii modernităţii noastre, pot face şi desface destine sportive în cazul unor copii. Dar ştiţi cine sunt adevăraţii abuzatori? Ştiţi cine sunt cei care inventează ambiţii, care alimentează comportamentul supus al copiilor în faţa unor străini, ştiţi cine se răzbună pe puşti fără ca aceştia să aibă vreo vină?

Aţi ghicit. Părinţii.

Cei care scot armele mărturiilor din buzunar după ani de zile de chin, când lucrurile nu le mai convin.
Cei care plătesc bani serioşi pentru ca fiii şi fiicele lor să suporte umilinţe, nedreptăţi, ba chiar lucruri mai rele decât acestea.

Cei care ar trebui să-şi apere copiii în faţa oricui. Sau măcar ar trebui să încerce.

Cei care îşi lasă copiii pe post pe ţintă deschisă, în speranţa că vor ajunge mari fotbalişti sau baschetbaliste vestite. Ştirea e că, în România, nu devii nici una, nici alta, în cele mai numeroase cazuri. Vor rămâne în spate doar lehamitea pentru sport, amintirea înjurăturilor şi abuzurilor de toate felurile şi, mai ales, gustul amar al abandonului. Da, şi adolescenţii pot fi abandonaţi de părinţi, sub aparenţa reconfortantă a unui cămin fericit şi prosper, în care mama şi tata au bani să-i trimită la cluburi sportive nu doar de stat, dar şi private, unde abuzul are un preţ mare, în toate sensurile posibile.

Un antrenor poate fi rău cu un puştan. Nu e scuzabil, dar e mai lesne de înţeles.

Dar când un părinte e necruţător faţă de copilul lui, când ştie prin ce trece acesta şi îl trimite şi a doua zi tot în locul de tortură sau, mai grav, nu-l crede când acesta povesteşte tot felul de grozăvii, abuzul începe de-acolo.

Ascultaţi-i! Vă convine ce auziţi?

Puneţi-vă în locul lor! Voi aţi înghiţi îngenuncheri şi insulte la nesfârşit?

Credeţi-i! În cea mai mare parte a timpului, ei spun adevărul.

Credeţi-i, pentru că atunci când veţi încerca să reparaţi ceva va fi un pic târziu. Indiferent că abuzul vine de la clubul sportiv sau de la şcoală, voi trebuie să fiţi primii care să-l descurajaţi! Nu să-l amplificaţi, ani întregi, prin tăcerea voastră, uneori chiar prin acordul vostru.

Iubiţi-i mult. Nu-i ignoraţi. Salvaţi-i!