Despre proteste
În ultima vreme se tot confirmă faptul că, dacă un singur om se revoltă, ar fi bine să-l ascultăm. Nu neapărat pentru a-i da dreptate, ci măcar pentru a cerceta cu atenţie şi fascinaţie cum funcţionează creierul uman

Hou Yifan este unul dintre cei mai inteligenţi oameni de pe planetă. Chinezoaica este de cinci ori campioană mondială la şah, deci are acel gen de minte închisă şi deschisă în acelaşi timp, structurată, dar nu pe compartimente, ci mai degrabă precum coroana unui copac, din care însă nu cade cu uşurinţă nicio frunzuliţă. Are 22 de ani şi e celebră. Dar va deveni faimoasă nu pentru o victorie răsunătoare, ci pentru o înfrângere.
La un turneu mixt din Gibraltar, asiatica s-a lăsat bătută după cinci mutări într-o partidă împotriva unui bărbat, protestând astfel că, din zece meciuri, organizatorii i-au desemnat adversari şapte femei. Gestul scandalos, de-a dreptul unul de ultraj, în lumea tăcută a războinicilor care au drept arme ture şi regi de lemn, vine din partea femeii clasate cel mai bine în ierarhia mixtă FIDE. Pe locul 105.
La prima vedere, fractura de logică şi gestul discriminatoriu îi aparţin pe de-a-ntregul şahistei, care, aparent, îşi desconsideră adversarele pe motivul că sunt de acelaşi sex cu ea. În realitate, locul ei din clasamentul FIDE explică tot. Huo Yifan spune că dacă ei şi colegelor sale li s-ar da şansa să joace mai frecvent cu bărbaţii, mai ales cei bine aşezaţi în topul celor mai valoroşi şahişti, clasamentul acela ar arăta altfel.
Nu pentru că unii sunt mai deştepţi şi alţii mai proşti. Ci pentru că acelaşi creier pe care îl condamnam mai sus că face chestii ciudate are dreptul să se dezvolte şi să cunoască, indiferent cui aparţine.
Una peste alta, protestul chinezoaicei a fost numit dezamăgitor, nepoliticos, iresponsabil, impulsiv, prost ales. O scăpare, „a bad day at the office”, aşa cum au câteodată toate persoanele obişnuite, nedotate, care se duc zi de zi la job-urile lor, unde nu trebuie să fii geniu ca să ai dreptul la răscoală. E adevărat că uneori cei mai inteligenţi oameni din lume fac cele mai copilăreşti lucruri din lume. Dar acest lucru copilăresc a atras atenţia, a stricat turneul, strigând surd că poate la fel de uşor s-ar putea da peste cap şi clasamentele. Nu pot să nu mă întreb dacă epitetele blamante ar fi curs la fel de generos dacă protagonistul unui protest la fel de „iresponsabil” ar fi fost un mare maestru din Top Ten, nu o femeie.
Da, am voie să mă întreb asta!