Mou și uitarea
Care e adevăratul Ronaldo? Aceasta e întrebarea Păi, adevărați sînt amîndoi. Au mîini și picioare șmechere. Au povești fantastice din fotbal, au epoci diferite în care au scris istorie. Nimeni, în afară de Jose Mourinho, nu și-a pus pînă acum […]
Care e adevăratul Ronaldo? Aceasta e întrebarea
Păi, adevărați sînt amîndoi. Au mîini și picioare șmechere. Au povești fantastice din fotbal, au epoci diferite în care au scris istorie. Nimeni, în afară de Jose Mourinho, nu și-a pus pînă acum problema că unul ar fi real și celălalt doar produsul imaginației cuiva.
Ciudat, în mintea lui Mourinho, mai proaspăt este Ronaldo-brazilianul, cel cu care a lucrat acum mai mult de un deceniu la Barcelona. Nu Ronaldo-portughezul, omul de la Real Madrid cu care îl asociem noi, muritorii neștiutori. Memoria lui Mourinho funcționează crud-selectiv și intenționat-mușcător, rezolvîndu-și de la distanța insulară conflictele lăsate pe continent.
Nu că ar fi ceva neobișnuit la el. Orice cuplu, pînă la urmă, se dezbină. Ultima pereche neruptă care îmi vine în minte este cea formată din Castor și Polux, iar aceștia doi vin din istoria antică, ba chiar din mitologie, deci credibilitatea lor scade proporțional cu durata poveștii. Săgețile trimise de Mourinho către Cristiano Ronaldo, dar și înspre clubul Real Madrid, săgețile tîrzii, arată că omul cu cel mai ascuțit ego nu poate ierta pe cineva, chiar dacă e stea, chiar dacă au făcut echipă bună în trecut. Dar nu atît de bună pe cît și-ar fi dorit Mourinho, mai ales pe final de aventură.
Pentru tehnician, Cristiano a încetat să fie adevăratul Ronaldo. Mourinho însă rămîne adevăratul Mourinho. Cel care vrea să lase gust amar dincolo de genialitate, care anulează voit, la final de relație, lucrurile bune care au existat acolo. La nivel declarativ sau la unul mai adînc, nimeni nu știe exact cum gîndește Jose Mourinho. Dar el vorbește de fiecare dată atît de serios încît te sperie, punînd la îndoială inclusiv autenticitatea unei vedete, a unui „copil” pe care părea să-l îndrăgească și să-l ocrotească la fel de serios.
Pe de altă parte, cînd ne e dor de cineva, mai facem și răutăți în public. Luptăm cum putem, uneori pueril și ușurel, în speranța că într-o zi ceva se va reface. Uneori funcționează, alteori nu. Mai ales că Mourinho știe unde să altoiască așa încît să rănească. Parcă vrea să dea foc podurilor, acum că s-a întors la Chelsea. Vrea să șteargă și să arate că mereu a fost ceva care nu i-a convenit pe acolo pe unde a trecut și că sentimentele, dacă au existat, s-au stins de mult.
Pînă atunci, oamenii răspund diferit la întrebarea „Care e adevăratul Ronaldo?”. Ce bine că nu avem decît doi!