Lance, ce ieșire!

Armstrong joacă totul pe cartea uitării colective și a sistemului juridic american

Una dintre cele mai mari înșelătorii din istoria sportului își urmează traiectoria aproape obișnuită pentru prezentul nostru – se îndreaptă cu pași rapizi spre reabilitarea lui Lance Armstrong. Dacă statul cu steluțe și dungi intenta proces fostului ciclist, acesta putea plăti daune de până la 100 de milioane de dolari. Așa, fără proces, cu numai 5 milioane direcționate poporului american și 1,65 milioane către Floyd Landis, cel de la care au pornit dezvăluirile despre dopajul sistematizat de la US Postal, Lance se înalță la suprafață miraculos. Pare, de altfel, că mai toată viața și cariera și le-a petrecut sub arcul generos al cuvântului „înțelegere”. De ce n-ar fi așa și ieșirea din bucluc?

Lance Armstrong și-a câștigat astfel, destul de ieftin, dreptul de a nu admite în fața judecătorului că a greșit vreodată cu ceva. Dreptul de a nu fi găsit sau de a se recunoaște vinovat în cadru legal, ceea ce, mai ales în cazul lui, este o performanță.

Dar este fix unul dintre cazurile unde nu poți decât să ridici din umeri și să spui: „Așa stau lucrurile!”. Eroii, chiar și cei care s-au dovedit a fi trișori, au ditamai porțile de scăpare. Au variante. Au stânga sau dreapta la dispoziție și niciuna dintre ele nu duce în vreun povârniș sau în vreo pădure. Nici măcar nu e cățărare. E sprint direct, pe plat, fără probleme.

Cu steroizi sau fără, deși se pare că acest aspect contează, în cele din urmă, cel mai puțin.

Faptul că a recunoscut public, în urmă cu cinci ani, porcărioarele pe care și le-a pompat în trup ca să devină cel mai bun ciclist al tuturor timpurilor începe să facă parte din aceeași mare înțelegere a lui Armstrong cu Universul. E mult mai ușor să faci asta când lumea din jurul tău tratează conștiința cu flexibilitate, în condițiile în care nici înainte nu excelai la acest capitol.

Noroc că oamenii uită, problemele se succed cu repeziciune și, una peste alta, karma nu-și mai face nici ea treaba uneori, mai ales în cazul zeităților, fie ele trântite la un moment dat pe tobogan de lăcomie, dorința de nemurire sau cine știe ce alte motivații.

Lance Armstrong v-ar întreba și el: „Ați mințit vreodată?”

Dacă i-ar păsa.