Un băiat, undeva, departe

Robert Glinţă nu apare numai la Olimpiade. Mai face lucruri mari şi între timp

Am ajuns să tresar la fiecare mărgică făcută de vreun sportiv român, la orice oră, în orice concurs, pe orice meridian al lumii. Eu încă mai ţin minte serile de vineri, când Gabriela Szabo ne „strica” începuturile weekend-urilor de vară, pentru că alerga, aproape săptămână de săptămână, în cadrul etapelor de Golden League. Şi mai şi câştiga! Şi, în general, zilele în care tricolorii erau numeroşi şi vii în presă, la nivel de rezultate, de imagini – puternice şi învingătoare – , de personaje, de medalii, că uneori totul se transforma într-un vârtej copleşitor. Când uitai că mai era cineva la o etapă de Cupă Mondială la scrimă, sau de gimnastică, sau de judo.

Erau mulţi. Acum sunt puţini. E simplu ca bună ziua şi trist ca un la revedere.
Robert Glinţă îşi urmează drumul firesc de superînotător, în Statele Unite, acolo unde colegiul ştie ce anume să dezvolte, să scoată din tine ca sportiv valoros. Săptămâna aceasta a învins în bazin doi campioni olimpici, iar finala de 100 metri spate a Jocurilor Olimpice de la Rio nu pare deloc a fi o întâmplare singulară din cariera tânărului de 20 de ani. Se bate la cel mai înalt nivel al promisiunilor de viitor, într-o disciplină repetitivă, dureroasă, epuizantă, care pe unii îi însingurează, iar pe alţii îi eliberează, dar nu imediat.

Într-un sport care pe unii îi face superstaruri, şi pe bună dreptate. Mi-e dor de un superstar nou din România. Aş spera să fie Robert Glinţă. Aş spera să am pe cineva fresh de urmărit la Europene, Mondiale, Olimpiade.

Deocamdată, Robert Glinţă, aşa puternic, aşa impetuos cum e, rămâne discret. Încearcă să atingă auriul performanţei mondiale acolo, peste Ocean, într-o lume deschisă, unde nemulţumirile iscate în România sunt lăsate în urmă şi de unde poate să înceapă o altă poveste, deşi nici cea de până acum nu e de neglijat.

Poveştile de succes din sportul românesc se ridică, în ultima vreme, din ce în ce mai greu, din fum şi efort. Olimpiada cu patru medalii, cea de la Rio de Janeiro, de anul trecut, e o bântuire, iar cea de la Tokyo, 2020, e aproape o temere.