Un an după Rio

Michael Phelps nu mai vrea să audă de o reîntoarcere în trecut. Ca orice om normal

Mulţi campioni din foarte multe sporturi au reuşit să meargă mai departe după ce s-au retras din activitate. Nostalgia s-a topit în primele două săptămâni de la competiţia de rămas-bun şi viaţa a continuat, poate la început cu stângăcie, apoi în deplină libertate, departe de pregătiri, cantonamente, presiune, aproape de familie, de hobby-uri pe care nici n-au avut vreme să le descopere până atunci, de călătorii în care mai vezi şi altceva în afara camerei de hotel şi a locului unde se dispută competiţia. Cu alte decizii, cu alte viraje de luat.

Schimbarea însă nu e uşoară şi alţii nu-şi găsesc rostul şi relaxarea în afara sportului pe care l-au practicat. E un fel de binefacere preschimbată în ultimă instanţă în boală, atunci când disciplina practicată nu dă drumul sportivului, după ce vârsta şi uzura fizică şi-au spus cuvântul, ci îl ţine prizonier într-un mod subversiv, făcându-l să se simtă inutil şi deprimat în altă parte, în altă lume.

Michael Phelps spune, pe ton un direct, plat, că nu îi e dor de bazinul de concurs. Înoată kilometri întregi aproape zi de zi, dar recordmanul Jocurilor Olimpice, ajuns la 32 de ani, ştie că acel episod din existenţa lui a luat sfârşit. Nu e niciun strop de regret în replicile lui. A fost distractiv şi intens să câştige o puzderie de medalii pentru ţara sa şi pentru sine, dar sunt multe alte lucruri care-i rămân de făcut şi afară din apă, cum singur spune fostul înotător american.

Părerea lui, tranşantă, nedramatică, relaxată e valabilă pentru toate domeniile. Phelps a avut capacitatea de a se adapta şi de a trăi cu adevărat „afară din apă”, firesc, îndreptându-şi energia către alte lucruri pe care le poate face – viaţa de familie, campanii caritabile. Americanul nu vrea să se reducă la legenda pe care o reprezintă în sport, aceea a fost doar o felie de tort, uneori amară, de care a avut parte şi pe care a servit-o şi altora – public, adversari, media, planeta Pământ.

Viaţa de om obişnuit e cea pe care Phelps era dornic s-o încerce de multă vreme. N-a cerut nimănui să devină zeu, însă, pur şi simplu, nu s-a putut abţine. Acum e momentul s-o urmeze, iar el o face natural, odihnindu-se şi nu prea.

Phelps a ieşit cu bine din sportul pe care l-a onorat, dar care l-a stors ani la rândul. A avut mereu umor, autoironie, mintea deschisă, şi astea, probabil, l-au ajutat mult. Iar acum, când e un simplu muritor, vrea să urce pe munţi, să-şi crească odraslele (un copil născut, altul pe drum) şi să înoate în continuare. Dar cu balenele ucigaşe, în vacanţe, justificându-se simplu şi matematic: „Pământul e acoperit de apă în proporţie de 70 la sută, iar eu nu ştiu, de fapt, nimic despre ea”.