Despre ce nu se vorbește în Turul Franței…

“Să ai binecuvântarea unui talent nu te salvează de la celelalte probleme pe care ţi le aduce viaţa”, a spus zilele trecute Philippa York, născută cu aproape 59 de ani în urmă în pielea și destinul unui bărbat.

Ciclistul scoţian Robert Charles Millar a cunoscut succesul în anii ‘80 și ‘90 într-un sport sisific, dur. Într-un sport care te poate face cu ușurinţă să uiţi de tine, să nu mai știi exact ce ești și cine ești. Millar a ascuns-o, de fapt, pe Philippa în spatele pedalatului la nesfârșit, în cele 11 Tururi ale Franţei la care a participat, în spatele bădărăniei nevoalate faţă de presă și, implicit, faţă de public.

Tranziţia lui Millar de la bărbatul-erou care era în ochii admiratorilor săi la femeia care a devenit azi, după zece ani de tratamente și intervenţii medicale, începuse cu mult înainte ca ea să devină evidentă. A fost doar mascată, voit sau confuz, de căsătoria sa cu o femeie, de relaţiile proaste cu mai toată lumea din jur – toate acestea nu erau decât acţiunile unei persoane care se căuta cu asiduitate, iar autogăsirea se dovedea un drum ţepos, într-o lume plină de prejudecăţi și înţelegere limitată.

“Am luat viaţa lui Robert și am așezat-o într-o cutie”, spune Philippa. Ăsta a fost, probabil, cel mai greu lucru pe care l-a avut de făcut, dincolo de comentariile și judecata în piaţa publică. Să se despartă de forma și conţinutul glorios al persoanei care a fost undeva, în secolul trecut. Să se desprindă de propria existenţă, trăită așa cum n-a voit-o niciodată.

York și-a oferit acum șansa de a gusta măcar un strop din viaţa după care a tânjit în tinereţe, când celebritatea și succesul pe șosea erau numai metoda exacerbată a uitării într-o închisoare aurită. Într-un loc și într-un timp în care era aproape imposibil să recunoști că ești homosexual, căci sportul era și a rămas o castă tradiţionalistă care, din foarte multe motive, nu înghite lesne homosexualitatea sau “altfelul”.

“Întotdeauna m-a uimit faptul că, uneori, fanii cred că doar pentru că alergi mai repede sau sari mai sus, nu ai necazurile pe care le au oamenii obișnuiţi”, a spus York.

Pesemne că vorbea despre oameni care nu au citit istoria crâncenă a lui Ian Thorpe, poate cel mai impresionant exemplu de rătăcire și regăsire din sport. Un lucru stă însă în picioare – lumea aceea în care fiecare poate fi ce este cu adevărat pe dinăuntru nu s-a inventat încă.