Despre vanitate

Lindsey Vonn nu e doar o sportivă admirabilă. Reprezintă, dacă îi urmăreşti firul cronologic al carierei sale, zeiţa norocului întors, a accidentărilor depăşite, a depresiei învinse, a revenirilor incredibile. Cea mai bună schioară a tuturor timpurilor.

O femeie frumoasă, pe care unii o ştiu mai bine după pozele în costum de baie făcute pentru Sport Illustrated decât după coborârile-i celebre. Deh, cu cască şi fără cască!

De câţiva ani, americanca îşi tot exprimă dorinţa de a primi dreptul să concureze împotriva bărbaţilor. Federaţia Internaţională de Schi i-a respins cererea în 2012, dar Vonn, care are acum 32 de ani, dar care pare că e pe pârtie de un secol, a revenit cu aceeaşi solicitare anul acesta. A explicat că 2018-2019 va însemna ultimul său sezon din carieră. Apoi vrea să-şi măsoare puterile cu schiorii.

Poate de distracţie.

Dar cel mai sigur din vanitate.

Probabil şi din dorinţa de a intra în povestea cea mai albă a sportului prin mai multe porţi.

Problema lui Lindsey nu este că vrea să schieze alături de bărbaţi. Ci că are senzaţia că această mutare i se cuvine, ca un semn de respect din partea federaţiei internaţionale. Ca şi cum superputerile de zeiţă nu i-au fost suficient recunoscute în circuitul feminin.

Ca şi cum ambiţia poate fi stimulată dincolo de barierele biologice fireşti. Ştie deja că-i va învinge pe unii, dar nu pe toţi. Lucrurile par destul de clare în minţile tuturor. Dar Lindsey vrea să pluseze, vrea să fie ţinută minte după mai mult de o valenţă. Poate e vorba doar de dependenţa de viteză şi adrenalina iernilor răspândite la etapele de Cupă Mondială. Poate e doar vorba despre a ieşi în evidenţă cu orice preţ.

Lindsey Vonn nu mai are ce demonstra publicului. Coroana îi aparţine pentru multă vreme. Latura senzaţională a vieţii probabil că-i lipseşte, dorinţa de transformare orientată greşit după retragerea anunţată.

Din păcate sau poate din fericire, există oameni care nu ştiu ce să facă mai departe de încheierea unei etape din viaţa lor. Vor s-o continue în ciuda controversei sau a absurdului. Nu se cunosc suficient ca să-şi dea voie să se îndrepte în altă parte. Şi, uite aşa, uneori, nesiguranţa trece drept orgoliu. Deşi nu e deloc nevoie.