Logica ţipătului

Roger Federer ne mai predă o lecție. Nu doar de tenis

În clasa a noua am făcut logică. Un moment prost ales să predai unor copii o materie atât de importantă, eu l-aş fi lăsat pentru o clasă sau două mai târziu.

Pe prof îl chema Cazacu şi era me-se-ri-aş! Cazacu a priceput că printre atâtea inferenţe o să ne veştejim de plictiseală. Aşa că ne încuraja să facem gălăgie. Zgomot.

Când reuşeam să dăm de cap unei probleme de tip „Dacă toate A sunt B / Şi dacă niciun C nu e A”, toată clasa izbucnea de triumf, ca la meci. Zburau în aer creioane, cocoloaşe de hârtie, manuale şi penare, chiuiam şi aplaudam. Însuşi profesorul, la tablă, bătea din palme şi-l ovaţiona pe eroul care reuşise să dezlege enigma acelei zile. Ştia să ne facă mai suportabil chinul anost al unei materii deştepte, dar care cerea răbdare, virtute care, la 15 ani, mai are mult de înflorit. Atmosfera de la orele lui nu era sobră, nu era gravă. Era una inspirată din arenele sportive, şi nu-mi dau seama nici acum dacă era ceva premeditat sau aşa era el, profesorul. Încurajându-ne să avem glas. Să fim suporteri. Să ne bucurăm pentru succese mici.

În zilele noastre, un alt profesor, inclusiv de logică, dar mai ales de tenis, spune că pe el nu-l deranjează zgomotele care vin dinspre tribună, în timpul unui meci. Ba chiar susţine că şi-ar dori mai multă voce din partea spectatorilor.

„Dacă ar fi mai multe ţipete şi mai multă mişcare ar fi la fel de OK din punctul meu de vedere. Cred că am ajuns în acel punct când toată lumea vrea superlinişte. Nu pot să spun că nu sunt de acord cu asta, dar la antrenamente jucăm în atâtea condiţii diferite încât ar trebui să ne descurcăm cu puţină gălăgie în jur”, a spus Federer.

La şcoală, ca la tenis, nu ai voie să faci prea mult zgomot. Deranjezi, ieşi din rând. Dar din când în când, un spirit superior, de la înălţimea sa, îşi permite câte o încurajare. Şi amănuntele de genul acesta sunt cele care dau naştere amintirilor adevărate, nuanţelor din cenuşiul pereţilor de liceu sau din rutina înşiruirii exacte de turnee dintr-un an de tenis.

Vocile, larma, opinia exprimată în gura mare, bucuria, toate astea fac parte din joc, crede elveţianul, chiar dacă stai în tribune. Aşa credea şi profesorul meu de logică – şi cei din bănci au voie să se manifeste. Amândoi au mare dreptate, deşi lumea asta rea tinde să-i contrazică.