O palmă la vremea ei

Solidar cu Leo Grozavu, Ionuţ Popa mărturiseşte că şi el şi-a bătut jucătorii

Faptul că Ionuţ Popa spune cu lejeritate că şi el şi-a plesnit elevii – chiar dacă acum vreo două decenii, treabă probabil prescrisă deja moral în minţile unora – nu face deloc gestul lui Leo Grozavu, care şi-a bătut un jucător în timpul meciului, mai acceptabil.

Dar, ca multe alte lucruri dubioase, în România merge. Aceste mărturisiri sunt scandaloase doar pentru puţini dintre noi, cei care nu concepem ca profesorii, antrenorii, educatorii, cadrele medicale să pună violenţă în actul pe care-l desfăşoară. Pentru mulţi alţii, anecdotele de genul acesta sunt obişnuite şi, de ce nu?, amuzante.

În Statele Unite, presa vuieşte de câteva luni bune la auzul dezvăluirilor despre bătăile şi abuzurile sexuale din jurul lotului naţional de gimnastică. Revolta nu scade, justiţia se implică. Diferenţa e clară, dar nicidecum tranşantă. Acolo vorbim despre nişte adolescente, în cazul fotbaliştilor – de bărbaţi în toată firea. Totuşi, gestul, nebunia, furia dezlănţuită, uneori exprimate chiar în public, nimic din toate acestea nu se justifică, nici în grădina înfloritoare a gimnasticii americane, nici în curticica oropsită a Ligii 1.

Tindem să legitimăm aceste acte, să căutăm în memorie un moment în care ni s-a întâmplat şi nouă sau, mai rău, când am reacţionat exact aşa. Când am fost victime, dar şi când am fost atât de slabi încât am recurs la o palmă, la un pumn. Ne liniştim, n-a murit nimeni, conştiinţa se poate duce în pace la culcare. Nonşalanţa cu care alţii se comportă mai rău, atât în rol de mardeiaş, cât şi în rol de sac de box, ne absolvă în mod fals, pe noi, ca persoane, de vina unui neam atât de intolerant şi de îndârjit.
Mulţi sportivi mărturisesc, la discuţii amicale, la adăpostul acelui „off the record”, care face atâta dreptate şi atâta nedreptate în acelaşi timp: „Şi noi ne mai luam câte-o scatoalcă de la antrenori”. Desigur, nu de la toţi. Desigur, nu tot timpul. Durerea trece, intervine uitarea. Dar ceva, acolo, se schimbă pentru totdeauna.

Iar mentalitatea rămâne liniară. Gândul că poţi ridica mâna asupra unui om care-ţi este, în acel moment, subordonat, reprezintă un obstacol în sine, când vine vorba de succes, de civilizaţie. Umilinţa o fi obţinut pe moment medalii şi goluri, dar în timp a perpetuat nocivul în sport, în viaţa de dincolo de sport. Bărbaţii adevăraţi nu se formează din bătăi şi înjurături, administrate sau încasate, ci mai degrabă din răbdare şi autocontrol. Lucrurile acelea banale, de care uneori râdem, pentru că par a fi doar nişte slăbiciuni.