Ole şi starea de graţie

Dacă deschizi ochii direct din somn, într-o zi cu etapă de Cupă Mondială de biatlon la masculin, dacă n-ai apucat să bei cafeaua şi să te speli pe faţă, poţi să crezi că anul 2002 se repetă în bucla albă a zăpezilor cu schiuri şi armă pe umăr.

Şi asta din cauza lui Ole Einar Bjorndalen. Norvegianul a împlinit vineri 43 de ani şi e tot acolo, într-o stare de graţie care durează de peste două decenii. Nu se poate opri, e pe locul 7 în clasamentul Cupei Mondiale. Descrie la infinit cercurile imperfecte ale traseelor cu poligon, deşi performanţele nu mai sunt aceleaşi ca acum 15 ani.

La Jocurile Olimpice de la Salt Lake City cucerea patru medalii de aur, fiind rock-star veritabil al ediţiei americane. Un rock-star constant, plictisitor, cum se autodescria norvegianul, care nu se poate desprinde de meseria lui, atât de migăloasă şi precisă în acelaşi timp. Un tip cu 20 de titluri mondiale, ultimul cucerit anul trecut, e adevărat, alături de echipa ţării sale. Un Michael Phelps al sporturilor de iarnă, dar cu o anduranţă prelungită, cu o răbdare educată de a smulge disciplinei sale tot ce-i poate oferi aceasta, într-un schimb superechilibrat de devotament şi respect.

Mai ales în acest weekend, în care Australian Open a fost recucerit de sfatul bătrânilor charismatici, experimentaţi, care nu duc în spate doar rachete, ci o parte importantă a tenisului contemporan, aş vrea să cred că aceste personaje puternice nu se vor opri aici şi nici nu vor fi etichetate drept exemplare dintr-o specie pe cale de dispariţie. Bjorndalen este un monstru în sportul său, dar lumea are nevoie de exemple extreme, ca să-şi întreţină vraja care spune că forţele şi cheful nu slăbesc pentru un motiv atât de prostesc ca vârsta.

Ediţia de la Pyeongchang, de peste un an, ar fi cea de-a şaptea prezenţă olimpică pentru Bjorndalen. Şi sunt toate şansele să fie acolo, pentru că, iniţial anunţase că se retrage după Mondialele de anul trecut, care au fost găzduite de ţara sa natală, şi s-a răzgândit. E greu de imaginat o Olimpiadă de iarnă fără norvegian, chiar dacă, probabil, cea din Coreea de Sud va aduce reverenţa de final.
La urma urmelor, Gandalf cel Verde nu a însemnat niciodată nimic.