Experimente de conştiinţă

Jurgen Klopp e, în acelaşi timp, aventuros şi stabil. Îi plac experimentele nespectaculoase, îi place să construiască inventiv, cu resurse proprii, cu modificări inspirate şi inimoase

Din toamna lui 2015, de când germanul a ajuns la Liverpool, a pus în teren 19 fotbalişti noi-nouţi până miercurea trecută. 12 dintre aceştia erau deja la club când Klopp a preluat conducerea „cormoranilor”. El pare omul care oferă şanse, care nu se teme de tinerii lipsiţi de experienţă, care caută diverse modele pentru acelaşi joc care e fotbalul. Propune neînfricat soluţia noului, îşi asumă emoţiile debutanţilor, le preia, patern, asupra lui, pentru că un bărbat care vrea să clădească un zid care să dureze insuflă curaj copiilor care ar putea, într-o bună zi, să susţină construcţia.

Desigur, nu fiecare debut e o mină de aur, dar iată, Woodburn a devenit acum mai puţin de două luni cel mai tânăr marcator al lui Liverpool, la 17 ani şi o lună, detronându-l astfel pe Michael Owen, recordmanul precedent, care reuşise asta la 19 ani. Copiii de la Liverpool reuşesc să işte un val de simpatie şi asta, până la un anumit nivel, e un detaliu mai important decât performanţa în sine.

Filosofia lui Klopp nu ţine numai de curaj sau de economie. Ştie şi el că reţeta rapidă de a inventa şi reinventa echipe e simplă – dai o grămadă de bani şi aduci o grămadă de vedete –, dar nu o vrea pe aceasta. O respinge de undeva din străfundul conştiinţei, pe care o avea şi dinainte de a pune piciorul la Liverpool, care-i spune că paşii mici oferă o răsplată mai însemnată decât rezultatele venite peste noapte.

Într-o lume grăbită, Klopp se numără printre sufletiştii fericiţi care au găsit acel loc care să li se potrivească. La Reds, tradiţia şi apartenenţa contează mult, iar modul de operare al tehnicianului se încadrează fix între aceste valori.

Iar mesajul neamţului către tinerii jucători e echilibrat. Citeşte în ei potenţialul, dar îi avertizează asupra eşecului, asupra criticilor pe care le vor primi când nu vor fi la înălţime. Iar primul care îşi critică experimentele din teren este chiar el. Potoleşte curbele de entuziasm, le contracarează cu realism şi modestie. Nu consideră pe nimeni geniu, cu atât mai puţin pe el însuşi. Are o nebunie calculată, fără ipocrizii. Aminteşte de o parte aproape relicvă a sportului, aceea în care răbdarea era mai importantă decât toţi banii din lume.