Genul programului: telenovelă

Bute se poate întoarce în ring, după ce povestea cu dopajul a fost, într-un fel, lămurită. Dar oare la ce se mai întoarce?

Deja cariera lui Lucian Bute, cu bune şi cu rele, începe să semene, aşa răslungită, cu o bucată de elastic care poate nu se rupe, dacă e dintr-un lot rezistent, de calitate, dar care a început să se jerpelească serios. Da, pugilistul a scăpat de suspendare, dar albirea nu iese perfect după ani de zile de mici sau mari controverse. Se adună toate ca un bagaj incomod, în care centurile şi trofeele câştigate se amestecă, poate nemeritat, dar extrem de evident, cu neîmplinirile, indiferent că e vorba despre înfrângeri sau suspiciuni de doping.

Insistenţa lui Bute devine anacronică, iar toate întâmplările din ultima vreme, cele care i-au pus talentul şi buna credinţă sub semnul îndoielii, cele care i-au atras cuvintele cel puţin sarcastice din partea privitorilor de box, şterg amintirea zilelor bune. Zece ani în istoria boxului – Bute a cucerit titlul IBF la supermijlocie în 2007 – înseamnă foarte, foarte mult, în special când nu ai nici palmaresul, nici famecul personal al lui Muhammad Ali.

Intrarea, voită sau nu, într-o situaţie dubioasă îţi diminuează scânteierile, mai ales că acestea au avut suficient timp la dispoziţie să se şi stingă. Până la urmă, dă-le naibii de scânteieri, dar ce te faci cu caracterul? Lucrurile se transformă într-o ceaţă cenuşie când te amesteci cu oamenii nepotriviţi, cu gesturile care te contaminează, cu lăcomiile care poate nu-ţi sunt caracteristice, dar care te ajung din urmă şi se lipesc de tine.

Poate că în cazul carierei oricărui om din lume ar fi interesant să scrie cineva o analiză comparativă. Cum erai, atunci, la început şi cum eşti, acum, la final? În paralel, pe lângă date şi cifre palpabile, ar fi drăguţ să existe şi un indicator care să măsoare schimbările de gândire, de atitudine, de conştiinţă, de responsabilitate. Gradul de mulţumire de sine. Cota de simpatie. De empatie.

Lucian Bute nu mai e de multă vreme un erou. Şi nu neapărat din cauza celor două probe pozitive depistate anul acesta, ci pentru că a rămas cam mult timp într-un loc care l-a transformat enorm. Iar lucrul acesta, privit prin acel emoţiometru de mai sus, nu reuşeşte decât să fie o ştire tristă, nici măcar nu ştiu exact de ce.