Riscul meseriei

La noi, schimbarea e o corvoadă, iar neîncrederea un mod de viaţă

Pentru meciul cu Muntenegru, așteptările sunt noi. Început de drum, schimbări. Pe selecționerul Daum, pe care poate nu știm să ni-l  apropiem de suflet din motive de limbă și civilizație, îl pasc două urmări extreme.

Prima ar fi cea de vis. Experimentul funcționează de la cel dintâi foc. Probabil va auzi mai multe laude de la omul de rând decât a auzit în întreaga lui carieră. Românul se aprinde iute, e pătimaș, se îndrăgostește repede și toți suporterii își doresc un start lin, poate  și un pic spectaculos, din iubire pentru fotbal, desigur, dar și dintr-o mare curiozitate. E curiozitatea pe care o au, de obicei, când asistă la  o resuscitare asupra unui muribund. Dacă manevra reușește, se lasă cu aplauze.

Dacă însă nu…
Românul are la el vorbe grele. Mușcătoare. Nu prea concepe a doua șansă, deși, culmea!, îi plac la nebunie termenii „noroc” sau „ghinion”. Judecă aspru, mai ales când vine vorba de galbenul tricourilor de la echipa națională. Are glas de antrenor secund, de jucător, de preparator fizic, de plătitor de bilet, de bocitoare mânioasă. De toate astea la un loc, ridicate la pătrat.

Mondialul e o țintă, nu numai pentru fotbaliști. Mulți dintre cei care o iau de la capăt din tribune alături de națională nu erau născuți sau erau prea copii ca să țină minte ultima participare a României la o ediție a World Cup, în 1998. Iar amintirile celor ce le mai păstrează de-atunci sunt dulci-amare, căci a mers bine și brusc nu a mai mers.

În caz de eșec, românul o va lua personal. Trăiește într-un loc nu tocmai fericit unde sportul, indiferent că vorbim de fotbal sau nu, de-abia mai scoate capul să respire din frumusețile succesului. De aceea bucuriile par cu atât mai scânteietoare, pentru că se numără pe degete.

Dacă totul merge bine cu Muntenegru și în toată campania de calificare, se va simți parte din victorie, cu o contribuție tulbure care totuși plutește în aer de când lumea, la un loc cu mândria națională. Dacă merge rău, mai ales de la cel dintâi meci, va exista însă un singur vinovat – selecționerul, cel care a declarat că regulile, la el, sunt flexibile.

Să nu aștepte însă același lucru și de la suporteri! La români, schimbarea e o corvoadă, iar neîncrederea – un mod de viață. Le plac tiparele, le plac umbrele din trecut. Au nostalgii și față de întâmplările rele. Christoph Daum, știu că nu vorbești românește, de-aia spun: „Tough job!”.