Băieții răi de la Euro

Succesul nu are nicio legătură cu caracterul. Din păcate

De Gea e un tip care are tot ce vrea pe lumea asta. E frumușel, portar la United, la naționala Spaniei și câștigă cam 200.000 de lire sterline pe săptămână.

În fine, în 2012 nu făcea atâția bani, dar cu siguranță știa că se află pe drumul bun. Implicarea lui într-o poveste sordidă, de agresiune sexuală, petrecută în spatele zidurilor unui hotel de lux din Madrid, a ieșit la suprafață în prima zi a lui Euro 2016 și va face parte din istoria urâtă a acestei competiții.

După cum și episodul acesta, ascuns și jalnic, va face mereu parte din viața lui de fotbalist, apoi de om particular. Alăturarea dintre numele lui și afacerea asta de viol, abuz, lovire, toate amestecate cu un prinț al pornografiei și cu alți doi fotbaliști, va rămâne undeva acolo, agățată în spatele CV-ului lui, cu îndoielile care decurg dintr-o astfel de telenovelă, asupra înclinațiilor și defectelor de la cap ale celor prinși în capcana distracției violente și înjositoare.

De Gea a avut baftă că numele nu i-a fost pomenit mai devreme și că a apucat să facă drumul până în Franța. Benzema, de pildă, nu a ajuns în lotul echipei sale naționale, după o altă istorioară sexuală cu iz dezgustător de șantaj. Fotbalul a ajuns un scut pentru cei care cred că-și pot permite multe, pentru că talentul, celebritatea, banii și statutul de semizei ai lumii moderne îi vor ține la distanță de anchete și rușine. Asta dacă rușinea există.

Lucrurile astea nu se petrec numai la marginea societății, acolo unde suntem tentați să le căutăm și să le găsim. Sunt deseori provocate de oameni obișnuiți să fie lăudați, alintați.

Partea rea însă se deschide înspre întuneric și pe acolo ies monștrii care comit chestii umilitoare, ce pot strica însă cariere, vieți întregi. Ale lor și ale altora. Umbrele vor rămâne asupra celor numiți în cazuri de agresiune sexuală, pornografie sau, mai rău, ca în cazul antrenorului Sascha Lewandowski, abuz de minori. De altfel, acesta din urmă s-a sinucis în urma dezvăluirilor crunte ale polițiștilor nemți.

Într-un fel, cei care spun că succesul în sport n-are nicio legătură cu caracterul au, din nefericire, dreptate. Ar trebui să aibă.

Consecințele ar trebui să fie mai categorice, mai puțin nuanțate și, în primul rând, ar trebui să vină din interior, nu de la jurnaliști, martori în anchete de agresiune sexuală sau viol, suporteri, familie, prieteni. Meschinăriile și josniciile ar trebui să se citească în CV, iar asta se întâmplă din ce în ce mai rar, în universul sportivilor mari, uriași, cu carențe gigantice în structură și-n creier.