O pastilă, o bomboană, o gaură neagră

Cât va mai dura până când sportivii care nu se dopează vor fi considerați doar niște proști naivi și nepricepuți? Și trași la răspundere pentru cinste excesivă?

Iată, Rusia s-a trezit prima. Era trezită de multă vreme, de fapt, doar restul planetei a ieșit din hibernare față de Rusia și antrenamentele ei cu substanțe interzise. Planeta asta atât de ridicolă, încât există voci care cer sportivilor ruși să nu ia parte la Jocurile Olimpice de la Rio, care se arată după colț. În Rusia, zilnic se întâmplă ceva legat de dopaj.

Zeci de sportivi depistați pozitiv, probe biologice substituite, ba chiar experți antidopaj morți în condiții suspecte. Rusia își apără sistemul cu orice preț – e o luptă rămasă din vechime, al cărei rezultat, sălbatic și primitiv, spune că acela care deține supremația în sport încă stăpânește lumea. E un film în mii de episoade, unele turnate deja și difuzate, alte încă secrete, altele în desfășurare. La ruși, probabil, dopajul e mai mare decât sportul însuși. Alchimiștii poțiunilor murdare au început să povestească, dezvăluind scheletul sinistru al unei industrii care scoate campionii cu doar un cocteil din trei licori amestecate.

Vrăjitoria secolului XXI, căreia i se adaugă dopajul prin influență și dopajul prin minciună, lasă Olimpiada de la Rio de Janeiro sub întrebarea: Oare cine s-o mai fi dopat? În alți ani, cu trei luni înaintea JO se simțea o frenezie, o trepidație. În online și în suflet.

Acum, în România cea săracă de sport, poate e normal ca senzațiile astea să se topească. Dar fenomenul e larg, pentru că sportul are multe buzunare întunecate, care aruncă umbre peste tot în jurul său, umbre drepte sau strâmbe. Dar parcă uneori nu mai există nicio diferență, pentru că îndoiala e mai mult decât suficientă ca să-ți strice cheful de atletism, înot sau ciclism olimpic.

Dezvăluirile făcute de medicul Rodcenkov, fost șef al laboratorului, în New York Times, nu mai valorează nici măcar cât un strigăt de alarmă. Când laboratorul menit să țină dopajul deoparte se ocupă de vastul program de scos medaliați olimpici din eprubetă lucrurile devin inutile, pentru că toți devenim neajutorați și înșelați.

Spectacolele sportive sunt azi, mai mult decât oricând, halucinații induse de droguri. Jim Morrison ar fi invidios pe atâtea vise nelumești și povești psihedelice. Iluzia frumuseții, a gloriei, vizavi de certitudinea banilor. Nu numai la ruși, dar la ei detaliile sunt dezarmante. Nu poți lupta cu asta. Nici cu onoare, nici cu alte substanțe dopante.