Tribul roșu

Adepţii vechi şi noi ai lui Liverpool au în ce să creadă. Asta contează

În urmă cu nouă ani, Liverpool disputa ultima sa finală de cupă europeană. Între timp au mai fost speranțe la un titlu, dar și alte pozne, și fanii pot spune că ăștia nouă ani, pe drumul către finala Europa League de la Basel, n-au trecut nici foarte greu, dar nici foarte  ușor. Dar măcar au fost trăiți din plin. Unii dintre suporteri au ajuns de la pură tinerețe la maturitate, au făcut rate la bănci, copii și compromisuri care le vor fi fatale, într-o bună zi, chiar dacă acum nu-și dau seama foarte bine de acest lucru.

Alții au îmbătrânit de-a binelea, probabil, și au griji mai mari decât fotbalul. Alții sigur nu mai sunt deloc. Dar alții vin în jurul clubului în fiecare an, chiar dacă e vorba de o alegere mixată, sentimentală și rațională în același timp, chiar dacă totul se întâmplă în baza modei vremurilor noastre și a entuziasmului de moment. Pentru suporterii vechi, care se uită pe sub sprâncene și spun ciudoși: „Ăsta nu era fan LFC săptămâna trecută!” am să spun doar trei vorbe înțelepte, deși nu mă cheamă Mary: „Let It Be!” Cu cât mai mulți, cu atât mai bine.

Lăsați galeria să se lărgească, așa, cu pedigree sau fără, căci un trib mai numeros cântă mai tare. Ca orice trib, de-a lungul istoriei, a pierdut membri la modul tragic și câștigă zilnic alții noi. Ca orice trib, învață obiceiuri, se adaptează sau nu – o minisocietate împrăștiată ici și colo, care, dacă o aduni la un loc, e mare cât să ocupe o țară de dimensiuni cochete. Visurile frumoase au adepți. Adepți care le imaginează, care le conturează și care cresc cu ele și adepți mai noi, care le alimentează. În cazul lui Liverpool, popularitatea, deși este mai la îndemână, pare mai frumoasă decât exclusivismul, chiar dacă peste alți cinci ani, să zicem, febra poate va trece.

Sau poate, mai degrabă, nu va trece. Viața atrage viață, sub toate formele sale, iar Liverpool este cel mai bun exemplu. Instinctul de supraviețuire atrage oamenii într-acolo unde bate o inimă și de unde se aude zumzetul vibrant al unui roi însuflețit. Avem timp suficient în rest să ne înrolăm în armatele de zombie devoratoare de creieri proprii în alte momente din existențele noastre.

100.000 de fani la Basel, pentru finala cu Sevilla. Așa a spus Klopp, entuziasmat și el la culme și amețit de ce a reușit să facă. Iar tribul, de fapt, e mult mai întins și Anglia îi este doar izvorul. Un pic de sălbăticie, un pic de loialitate, un pic de nebunie, un pic de dependență – așa funcționează. Dar se spune că dacă ți-ai găsit tribul, înseamnă că ai ajuns acasă.