Kobe pleacă zâmbind

Zilele trecute, meciul de adio al lui Bryant, un zeu virtuos și fragil în același timp, l-a pus pe un fost baschetbalist român, Uche Iheadindu, să exclame pe Facebook: “Retragerea asta a lui Kobe mă face să mă simt bătrân!”

Iheadindu nu e bătrân, după cum nici Kobe nu e bătrân. Dar da, timpul e un nenorocit ordinar! Am încercat să-mi imaginez cum va arăta de acum viața lui Kobe. Familie. Vacanțe. Marketingul a cărui mașinărie a devenit de-a lungul anilor, fie că și-a dorit asta, fie că nu. Poate acționar la vreun club, manager de echipă. Orice ar face, probabil că nu va fi niciodată un om obișnuit. Picul lui de egoism, stropul de îngâmfare justificată vor păli sau își vor găsi alte tarte delicioase din care să se hrănească.

Nu pretind că pot citi până în străfundul sufletelor oamenilor, mai ales dacă nu i-am întâlnit niciodată față în față, dar Bryant nu mi s-a părut trist că părăsește spectacolul. A vorbit la final de carieră cu modestie, cu echilibru, cu recunoștință față de cei din jurul lui și cu un sens al împlinirii, care nu i-au știrbit deloc din aură, ci, dimpotrivă, l-au făcut pământean, deși numai așa nu este. Un om care  și-a făcut treaba și a dus baschetul ultimilor douăzeci de ani, pas cu pas, la un nou nivel, cu standarde noi. Un tip cu merite și cu greșeli încăpățânate, destinat măreției, pe care a gestionat-o așa cum a știut el mai bine.

Dar Iheadindu are dreptate într-un sens, pe care-l măsori, scriitor la gazetă, în propria ta existență, în propriul tău timp. Scriu de o viață despre Kobe Bryant, acum am rămas cu un subiect mai săracă. Nu vor mai fi recorduri de consemnat, nu vor mai fi limpiade, nu vor mai fi trofee. Vor mai fi interviuri, licitații, acțiuni caritabile. Nu e nicidecum glasul hienei hămesite, deși ar putea părea. E părerea de rău că mai era ceva bun în sport și s-a retras, la 37 de ani. Unii spun că și așa e târziu, că lui Bryant îi trecusem cam de mult timp termenul de expirare. Cu toate accidentările și regresele lui, tot e o impietate.

Am cumpănit dacă să scriu despre Liverpool și meciul acela minunat sau despre Kobe. M-am liniștit însă repede. Despre Liverpool mai avem cu toții ocazia să scriem. Sunt peste tot stele care stau aprinse și stele care se sting, fără ca, de fapt, să se stingă. Constelații întregi, ura, ce bine, sportul trăiește, în fețele sale cele mai frumoase, indiferent că e vorba de Europa League sau de o pensionare anunțată! Kobe a părăsit clădirea zâmbind, cu mâna pe inimă, cu seriozitatea lui desăvârșită, cu minunile și împiedicările lui uimitoare. Stephen Curry, LeBron James, aveți cuvântul!